Ca-n Epoca de Aur: CJ da diplome pentru mamele cu 10 copii!

Consilierii județeni au votat, miercuri, în favoarea unei distincții care să fie acordată mamelor eroine! E vorba despre diplome pentru mamele cu 10 copii. Inițial era vorba și despre o sumă de 2.000 de lei, dar aceasta a dispărut din proiectul propriu-zis. Aleșii n-au vrut nici să scadă numărul… copiilor!

Proiectul privind „mamele de nota 10” a fost votat în plenul de miercuri, dar nu chiar în forma propusă spre discuție în luna februarie. Acolo se vorbea și despre o recompensă financiară în valoare de 2.000 de lei. Înainte de a fi supus la vot acest proiect, liberalul Marius Martinescu a propus să se scadă… numărul copiilor, bazându-și solicitarea pe tradițiile bănățene! „Cred că inițiatorii au avut încă un scop. Pe lângă acela de a remarca mamele care au zece copii, s-au gândit și la încurajarea creșterii natalității în Timiș, există un obicei al bănățenilor de a avea un copil, maximum doi. Cred că targetul ăsta cu 10 copii este ridicat, cred că «mamă de nota 10» poate să fie și o mamă care au patru copii. Amendamentul meu se referă la a modifica acest target la patru copii”, a spus Martinescu. Amendamentul a căzut la vot, dar… numărul de copii urmează să mai fie dezbătut în viitoarele plenuri! Președintele CJ, Titu Bojin, vrea să găsească o modalitate pentru ca mamele să primească totuși și ceva bani. „Sunt de acord să venim cu modificări într-o ședință viitoare. În funcție de mamele de nota 10 să putem discuta și de o primă. Sunt de acord să micșorăm targetul numărului de copii, dar să avem o evidență. Vă propun să rămânem la acest proiect. Astăzi nu avem temeiul legal de a discuta de o sumă de bani”, a afirmat Bojin. Consilierul județean PNL Marian Constantin Vasile a cerut și ca unul dintre criterii să fie… calitatea odraslelor! „A existat o grabă în elaborarea acestui regulament, s-a pus accentul pe cantitate. E adevărat că avem o problemă cu natalitatea, dar la proxima ocazie ar trebui să punem accent și pe calitate. Dacă o mamă are trei copii, dar are trei copii premianți, olimpici, într-un an, consider că dă o educație foarte bună copiilor și ar fi un parametru calitativ pentru a evalua mama respectivă”, a spus Vasile. Nu se știe când vor fi premiate, fie și cu diplome, „mamele de nota 10”…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

17 minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

19 minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago