Categories: Poli TimisoaraSport

Petre Grigoras: Sper sa indeplinim minunea si sa evitam retrogradarea

Debutul lui Petre Grigoraş pe banca tehnică a lui Poli a coincis cu un eşec care afundă şi mai mult echipa din Liga I în nămolul de la subsolul clasamentului. Noul tehnician al timişorenilor este conştient că s-a înhămat la o acţiune extrem de dificilă, dar crede că sunt şanse ca Poli să evite retrogradarea. Chiar dacă vorbim despre o minune.

Nu aţi avut cel mai fericit debut pe banca tehnică a celor de la Poli.
Aşa este. Nimeni nu îşi doreşte să debuteze cu o înfrângere. Chiar dacă echipa nu a evoluat strălucit în jocul cu Petrolul Ploieşti, cred că am avut şi ghinion. Ei au înscris la singura ocazie importantă pe care au avut-o, în timp ce Poli a avut câteva ocazii bune de gol, dar nu a marcat.

Cât de dificilă este evitarea retrogradării, în actualul context?
Nu este o misiune deloc uşoară, mai ales că echipa a bifat cel de-al 11-lea joc în care are doar o victorie. Dar sper să îndeplinim minunea şi să evităm retrogradarea.

Vorbim despre o minune?
Da, în actualul context evitarea retrogradării poate fi privită şi ca o minune, trebuie să fim conştienţi de acest lucru. Cu toate acestea, cred că obiectivul poate fi îndeplinit cu jucătorii pe care îi avem în lot.

Apropo de actualul lot… În iarnă au fost transferaţi jucători de pe DVD-uri. Cum priviţi această metodă de achiziţii?
Ştiu ce s-a întâmplat. Problema este că mai mulţi jucători nu au apucat să efectueze cantonamentul, sosind mai târziu la echipă, iar alţii au revenit după accidentări mai vechi. Nu trebuie să ne ascundem după deget, la acest club se poate vorbi despre un management defectuos. Asta nu înseamnă că nu îmi asum insuccesul din jocul cu Petrolul, dar trebuie să privim realist lucrurile.

În plus, echipa se pregăteşte de câteva luni fără preparator fizic…
Această problemă s-a rezolvat zilele acestea, după ce a revenit lângă echipă Mihai Alexandru, fostul preparator fizic de la Poli Timişoara.

Care sunt şansele să-l revedem pe Croitoru din nou în prima echipă?
Croitoru este un jucător cu experienţă, ne poate ajuta, dar are câteva kilograme în plus, ceea ce face destul de dificil să-l reintroduc în prima echipă foarte curând.

O salvaţi pe Poli Timişoara de la retrogradare?
De asta am acceptat oferta să vin la Timişoara, chiar dacă ştiam că sunt unele probleme. Dacă nu acceptam eu, accepta altcineva. Jucătorii trebuie să conştientizeze, în ciuda problemelor cu care se confruntă clubul, că suntem nişte laşi dacă nu facem tot ce e posibil să evităm retrogradarea. Am primit asigurări inclusiv de la primarul Nicolae Robu că se fac toate demersurile necesare pentru reglementarea problemelor. Un prim pas a fost făcut prin achitarea unor datorii faţă de jucători, urmând să fie plătite și celelalte.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

O oră ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

2 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început, marți dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

3 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

3 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

4 ore ago

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională…

5 ore ago