K-lu, Alexandrina, Petrică Ionuțescu & prietenii. O formulă muzicală inedită, care va putea fi „dezlegată” în Domul Catolic din Timișoara, sâmbătă, 19 martie, de la ora 20. Atunci va fi lansat albumul proiectului Trompetre, inițiat de Petre Ionuțescu. Acesta se intitulează „Maria Radna Live”.
Concertul-eveniment va avea loc sâmbătă, 19 martie, de la ora 20, la Domul Catolic din Piața Unirii, unde va fi lansat noul album al lui Petre Ionuțescu și al proiectului Trompetre, respectiv „Maria Radna Live”. Materialul discografic conține șapte piese semnate Ionuțescu și s-a materializat după ce, în vara anului 2015, concertul susținut, la Lipova, de Trompetre a fost înregistrat. „După apusul soarelui, Trompetre și Prietenii vor călăuzi spectatorii pe tărâmuri de poveste, muzical-magice: «prin codrii umbroși, prin peșteri cu răsunări sticloase, să dea de știre la toată lumea de susurul izvoarelor, de foșnetul frunzișului, de tânguitul crestelor și câte și mai câte or întâlni». Alături de protagoniștii de pe album, vor participa la concert mai mulți invitați de seamă: Alexandrina Hristov (voce), Ovidiu Mihăița, Emil Kindlein, Levi Molnar, Sorina Savii (percuție), Nadayana/ Claudiu Lazariuc (hang, pantam, gong) și DJ K-lu”, transmit organizatorii concertului. Alături de Ionuțescu, din Trompetre fac parte Gabriel Almași, Sergiu Cătană, Arthur Balogh și Marian Ciuma. Trompetistul Petre Ionuțescu s-a făcut remarcat prin participarea sa în formații și proiecte muzicale de succes precum Funky Growl, Blazzaj, Alexandrina, Subcarpați, Thy Veils sau Negură Bunget. Intrarea la concertul de sâmbătă este gratuită.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…