Confruntat cu un val de critici, chiar din interiorul propriului partid, Gabriel Oprea a decis să demisioneze din funcția de președinte al UNPR. Oprea a fondat și condus acest partid desprins din PSD încă de la înființare, respectiv începutul anului 2010.
Fostul vicepremier și-a anunțat demisia prin intermerdiul unei scrisori deshise. El l-a lăsat președinte interimar pe Neculai Onțanu, primarul Sectorului II din București, însă a adăugat că pentru viitorul partidului opțiunea sa de președinte este Valeriu Steriu. Cu toate că UNPR pare deja un partid al trecutului, Oprea consideră că mai are viitor. „Pentru mine este o mare realizare să privesc astăzi partidul pe care împreună l-am construit de la zero. De aceea, vă îndemn să păstrați orientarea națională a UNPR, să puneți mereu interesul național în centrul acțiunii politice și să nu abandonați principiile care au făcut din acest partid o emblemă a corectitudinii și a determinării”, arată Oprea în misiva sa. Fără să specifice în scrisoare, cel mai probabil motivul demisiei sale este dat de cele două dosare de urmărire penală deschise pe numele său.
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…
Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…
Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…