Categories: Timp liber

Timisoara Music Day: cantece, veselie si instrumente alese in Piata Unirii / FOTO+VIDEO

Locuitorii orașului de pe Bega au fost invitați, sâmbătă, la un eveniment altfel. Timișoara Music Day și-a propus să reunească iubitorii de muzică, fie că au talent sau nu. Timișorenii au primit inițiativa cu brațele deschise, iar mulți dintre participanți s-au prezentat la eveniment cu instrumente dintre cele mai năstrușnice.

Timișoara Music Day a avut loc în Piața Unirii, iar la început numărul participanților nu a fost prea mare. Lucrurile s-au schimbat însă rapid, în piață adunându-se peste 100 de oameni dornici să cânte și să se bucure de muzică. Invitația de a participa la cântarea în aer liber a atras persoane de toate vârstele, astfel în Piața Unirii au venit atât copii, cât și adolescenți sau timișoreni trecuți de prima tinerețe. Timișoara Music Day a debutat cu melodia „Imagine” a lui John Lennon, urmată de „Andrii Popa”, „We are the world”, „Stand by me”, „Layla” și altele. „Ne dorim să facem atelier muzical de improvizație muzicală, în stradă. Avem câțiva artiști care au răspuns invitației noastre. În felul acesta vrem să promovăm orașul, muzica, pasiunea noastră pentru muzică și este un prilej prin care împărtășim talentul cu toți membrii comunității. Inițiativa vine de la doi studenți străini care au participat la un astfel de eveniment la Paris. Am considerat că e un prilej foarte bun de a scoate arta în stradă. Încet, încet se adună lumea”, a spus Mirela Olariu, de la Asociația Sfera Timișoarei, unul dintre organizatorii evenimentului.

Unii dintre timișoreni și-au adus și instrumente. Piața Unirii a fost acaparată de chitare, instrumente de percuție, de suflat, dar și unele mai năstrușnice, precum sticla cu bani sau… pantofii de dans tap. Evenimentul a fost dedicat atât celor obișnuiți să cânte live, cât și celor care, în general, nu cântă în fața unui public. Trecătorii care s-au nimerit prin Piața Unirii s-au arătat foarte încântați de acțiune. Cei mai mulți s-au oprit să facă poze și să filmeze, iar unii s-au alăturat artiștilor de ocazie. Organizatorii spun că, în 2016, Timișoara va mai găzdui și alte evenimente de acest tip.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

3 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

5 ore ago

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

6 ore ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

7 ore ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

7 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

8 ore ago