Categories: Social

Trebuia sa fie 1.000… au fost doar cateva zeci! Protest esuat pentru Prima Casa / FOTO

Timișorenii care se opun posibilității ca Programul „Prima Casă” să fie inclus în Legea dării în plată au fost chemați, vineri seara, la protest. Deși organizatorul evenimentului se aștepta să aibă alături aproximativ 1.000 de persoane, la manifestare nu s-au prezentat decât vreo câteva zeci. Protestul a părut mai degrabă a fi o întâlnire amicală, cei prezenți făcând glume și refuzând să scandeze.

Vineri, de la ora 18, timișorenii care se opun posibilității ca Programul „Prima Casă” să dispară au avut ocazia să-și spună nemulțumirea în stradă. În fața Prefecturii Timiș a fost organizat un protest, însă participanții au fost foarte puțini față de numărul la care sperau inițiatorii manifestării. Au participat aproximativ 50 de persoane, asta în condițiile în care organizatorii se așteptau să aibă alături aproximativ 1.000 de protestatari. Cele câteva zeci de persoane care au dat curs invitației au fost însă destul de relaxate în ceea ce privește subiectul manifestării și au preferat să facă glume, refuzând să scandeze. Totuși, cei prezenți au venit pregătiți aducând cu ei mai multe pancarte. De pe treptele prefecturii protestatarii au strigat o singură lozincă „Noi susținem «Prima Casă», parlamentul nu ne lasă” însă nu au repetat-o decât o dată. „Am organizat acest protest pentru a susține programul «Prima Casă». Nu suntem împotriva Legii dării în plată, doar dorim excluderea programului din această lege. «Prima Casă» este un program care funcționează. (…) Eu estimez că o să fie în jur de 500.000 de șomeri la nivel național”, a explicat Cristinel Irinoiu, organizatorul protestului.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

17 ore ago