Categories: Social

De Pasti, nu se tin slujbe in bisericile cu schele, iar din restul trebuie scoase covoarele

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a făcut acțiuni de prevenție în zeci de lăcașe de cult, pentru a se asigura că bisericile și cetățenii care le vor trece pragul sunt ferite de pericole, în perioada Sărbătorilor Pascale. Inspectorii ISU s-au asigurat că preoții știu ce trebuie să facă în caz de urgență.

Nu mai puțin de 58 de biserici din județul Timiș au fost vizitate, în ultima perioadă, de reprezentanții ISU Banat. Inspectorii au vrut să se asigure că timișenii care vor merge în lăcașele de cult, cu ocazia Paștelui, vor fi în siguranță. „Pe timpul controalelor, specialiștii în prevenirea incendiilor au în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat. De asemenea, aceștia execută instruiri cu personalul bisericesc, ocazie cu care vor fi prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul și după terminarea slujbelor”, spun reprezentanții ISU Banat. Există, de asemenea, anumite recomandări pentru preoții parohi.

Astfel, e de preferat ca slujbele să fie organizate în aer liber, iar, dacă acest lucru este posibil, să nu fie permisă supraaglomerarea în biserici. „În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acceşi se vor îndepărta covoarele şi mobilierul din zona centrală a bisericilor, care nu este fixat ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase. În bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu”, recomandă IGSU. Este de preferat să nu se țină slujbe în bisericile în curs de restaurare și sunt interzise ceremoniile religioase de Paște în obiectivele în care sunt amplasate schele. Preoții trebuie să le spună enoriașilor să aibă grijă să țină lumânările la distanță de păr, haine, mobilier și alte obiecte de cult, iar credincioșii sunt sfătuiți să evite deplasarea cu lumânări în autovehicule.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

5 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

7 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

10 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

11 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

11 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

11 ore ago