Categories: Social

Politia Locala face brigada anti-hoti de buzunare! 8 agenti in peste 100 de mijloace de transport

Opt polițiști locali vor patrula, de marți, 12 aprilie, în mijloacele de transport în comun din Timișoara. Îmbrăcați în uniformă, aceștia vor… atenționa călătorii asupra potențialilor hoți de buzunare! În Timișoara circulă, în medie, zilnic, 120 de autobuze, troleibuze și tramvaie.

„Ca urmare a situației operative din teren, Direcția Poliția Locală Timișoara a suplimentat de azi (luni, 11 aprilie – n.r.), la 6 numărul polițiștilor locali care patrulează pe mijloacele de transport din oraș, iar de mâine numărul acestora se va suplimenta la 8 polițiști locali (…) Polițiștii locali vor atenționa călătorii cu privire la persoanele suspecte de comiterea infracțiunii de furt care urcă în tramvaie, troleibuze sau autobuze atunci când constată că acestea se află în mijloacele de transport sau când sunt observate în stațiile RATT”, au anunțat, printr-un comunicat, reprezentanții Poliției Locale. Conform acestora, până la finele săptămânii trecute, agenții au acționat sub coordonarea polițiștilor de la Compartimentul Furturi din buzunare al Poliției Municipiului Timișoara. De sâmbătă însă, polițiștii locali au fost prezenți în mijloacele de transport în uniformă, „rolul lor fiind acela de a preveni acte de natură contravențională și infracțională”.

În ultima perioadă, pe rețelele de socializare au devenit virale mai multe filmulețe realizate de timișoreni care au surprins membri ai bandelor de hoți de buzunare. Mai mult decât atât, Cristi Brâncovan, unul dintre cei care au promovat aceste filmulețe, a protestat public, la finele săptămânii trecute, în stația RATT din Piața 700, îndemnând, de la o portavoce, timișorenii să nu mai folosească mijloacele de transport în comun. Primarul Nicolae Robu susține, pe de altă parte, că legea nu permite autorităților locale să intervină prea dur în cazul hoților de buzunare. „Poliția îi amendează, ei pleacă, nu își plătesc amenda, nu există din ce să se facă executare silită a acelei amenzi și în aceeași zi sau a doua zi sunt înapoi în tramvaie (…) Câtă vreme acești indivizi nu pot fi trimiși în pușcărie, nu e eficiență în această muncă (…) Nu o să dau eu dispoziții Poliției Locale să procedeze abuziv față de acești indivizi care ar merita un cu totul alt tratament (…) Dar dacă legea nu îl prevede, eu nu pot să fiu abuziv. (…) Ei sunt o mare belea, o mare pacoste pe orașul nostru, îi detest, să fie foarte limpede și pun Poliția pe ei!”, a spus edilul.

Cei opt polițiști locali vor face zilnic ture prin cele aproximativ 120 de mijloace de transport în comun scoase pe traseu de RATT. „Poliția Locală Timișoara recomandă cetățenilor să aibă încredere în polițiștii locali și să le comunice orice problemă constată pe mijloacele de transport, pentru a se putea interveni cât mai rapid posibil. De asemenea, cetățenii pot face sesizări la numerele de telefon 0256-968 sau 0256-246.112 sau pe e-mail”, mai spun reprezentanții Poliției Locale.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago