Peste 6.200 euro chirie lunara pentru Maternitatea Odobescu, de la bugetul local

Exact 6.252 euro/lună va plăti primăria, în următorii doi ani, pentru mai multe spații din Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal. Acestea sunt în proprietate privată, iar contractele de închiriere expiraseră. Între timp, unul dintre proprietarii clădirilor caută cumpărător pentru imobil.

Pe ordinea de zi a viitorului plen al CL Timișoara, probabil ultima în actuala formulă, figurează și două proiecte de hotărâri care se referă la contracte de închiriere pentru aproximativ 2.500 metri pătrați, situați în două imobile în care își desfășoară activitatea Clinica de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Municipal. Acestea au fost retrocedate, iar proprietarii au fost de acord ca, la expirarea celor cinci ani în care nu aveau voie să schimbe destinația spațiului, să prelungească contractele cu spitalul, respectiv primăria. Între timp, actele au expirat, așa că, dacă vor fi de acord consilierii locale, vor fi prelungite până în 2018. Astfel, conform unuia dintre proiecte, „se aprobă închirierea etajului I al imobilului situat în Timişoara, str. Alexandru Odobescu nr. 1, cu suprafaţa construită de 320 mp, în care funcţionează Clinica de Obstetrică – Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara cu o chirie de 3,6 euro/mp/lună, începând de la data adoptări prezentei hotărârii până la la data de 31.12.2018”. Contractele vor fi încheiate între Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în calitate de locatar, şi proprietarii, Eugenia Ghizela Ţîrnea şi Gheorghe Titu Cristureanu.

Al doilea proiect prevede „închirierea părţii din imobilul situat în Timişoara, Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 24, compusă din demisol+parter +etajul I, cu suprafaţa construită desfăşurată de 2129,50 mp şi teren construit şi neconstruit în suprafaţă de 797,00 mp, proprietatea Fundaţiei Caritatea, în care funcţionează Clinica de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, cu chirie de 5.100 euro/lună, pe o perioadă de doi ani, începând cu data adoptării hotărârii consiliului local”. În ambele cazuri, sumele pentru plata chiriei vor fi asigurate de la bugetul local, urmând să fie achitate în lei, la cursul BNR de la data facturării. Contractul cu Fundația Caritatea poate fi terminat unilateral, dacă, „pe durata închirierii, Municipiul Timişoara pune la dispoziţia Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă un alt spaţiu care să asigure desfăşurarea activităţii medicale a Clinicii de Obstetrică şi Ginecologie”. Proprietarul trebuie doar înștiințat cu 90 de zile înainte de mutarea propriu-zisă.

Pe de altă parte, Fundația Caritatea așteaptă, până la 31 mai 2016, oferte din partea potențialilor cumpărători pentru clădirea de pe Bd. 16 Decembrie 1989, nr. 24. „Imobilul este compus din primele 3 nivele, în clădirea cu 4 nivele la adresa menționată (…) Construcția are structura de rezistență din zidărie portantă din cărămidă (…) dispune de toate instalațiile interioare (electrice, sanitare, încălzire centrală, cu centrală proprie). Imobilul propus spre vânzare are suprafața desfășurată (cotă parte de 72,40% din clădire) de 2.129,50 mp și terenul aferent”, se precizează pe site-ul fundației. Nu este pentru prima dată când se caută cumpărători pentru acest imobil retrocedat, în 2005, Fundației Caritatea, înființată de Federația Comunităților Evreiești din România.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

O oră ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

3 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

5 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

5 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

6 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

6 ore ago