Categories: AlegeriUltima ora

Start la lipitul de afise! PNL vrea 10% mai multi primari, PSD nu mai vrea idei fanteziste

Campania electorală a început, vineri noaptea, și oficial: pentru liberali în Piața Libertății, pentru social-democrați vizavi de primărie, iar pentru „populari” și Petrică Folică în Piața Operei. Liberalii au anunțat că nu-și vor ponegri adversarii, iar social-democrații, că vor să schimbe prioritățile Primăriei Timișoara.

Liberalii au dat startul campaniei pentru alegerile din 5 iunie în Piața Libertății, unde câteva zeci de persoane l-au însoțit pe primarul în funcție Nicolae Robu. Cu toții au așteptat să se facă miezul nopții, pentru ca primul afiș să poată fi lipit pe panoul „virgin” din fața garnizoanei. „Ne prezentăm în fața cetățenilor Timișoarei și județului Timiș cu realizări și candidați care au făcut ceva până în momentul la care solicită votul cetățenilor. Afișul meu electoral este unul mai neobișnuit. Nu am urmărit ce fel de afișe au fost de-a lungul timpului, dar mi s-a spus că este pentru prima dată când pe un afiș electoral apar realizări. Am dorit, din start, să arătăm că noi vom face o campanie electorală focalizată pe realizări. Nu ne interesează să ne ponegrim adversarii, ne interesează să arătăm ce am făcut noi în acești ani. Ne putem uita senini, împăcați, în ochii oricărui cetățean, pentru că ne-am făcut datoria (…) Suntem încrezători că cetățenii vor aprecia tocmai realizările, pentru că acestea contează mai mult decât orice vorbe, oricât de bine ar fi ele ticluite”, a declarat Robu. Copreședintele PNL Timiș a anunțat și care este targetul electoral. „A câștiga alegerile înseamnă funcția de primar în Timișoara, o majoritate în CL Timișoara și în CJ Timiș, care să permită desemnarea, de către PNL, a președintelui și vicepreședinților CJ, înseamnă a câștiga în toate orașele și comunele în care avem la ora actuală primari și înseamnă a câștiga încă 10% din primării. Dacă nu vom obține rezultate la acest nivel, nu vom fi deplin mulțumiți”, a mai spus acesta. Interesant este că, deși se afla în Piața Libertății, Alin Popoviciu, propunerea liberală pentru președinția CJ, a preferat să stea deoparte, fără să vină nici măcar la fotografia de start a campaniei, unde Robu a fost „acompaniat” de Dan Diaconu și Ștefan Sandu. Alaiul liberal s-a deplasat apoi spre Piața Victoriei, unde, deși trecuseră doar mai puțin de 10 minute de miezul nopții, pe panoul de campanie fuseseră deja lipite afișe ale PMP, cu Marius Dugulescu în prim-plan, și ale PND, unde vioara întâi este fostul liberal Petrică Folică.

Citește și: Loc de… dat cu ochiul: unde puteti vedea candidatii la alegerile din iunie

PSD Timiș și-a început campania peste drum de Primăria Timișoara, instituție pe care și-a propus s-o cucerească în acest an prin deputatul Florin Bîrsășteanu. Îmbrăcat într-o jachetă în culoarea partidului, acesta a fost însoțit, de asemenea, de mai mulți susținători, dar și de șeful PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care vizează, la rândul lui, președinția CJ. „Încerc să îmi fac o campanie centrată pe necesitățile imediate ale cetățeanului, încerc să fiu atent la necesitățile cetățenilor, nu la ideile fanteziste ale celor de lângă mine sau ale celor care se consideră sfătuitorii primarului. Ești primarul tuturor cetățenilor, și al celor din centru, dar mai ales al celor din periferie, unde viața nu este chiar atât de simplă. În toată perioada de precampanie am fost în foarte multe zone ale orașului și am simțit ce vor oamenii. Vor lucruri simple, normale, curățenie, siguranță, condiții bune în spitale și acces în școli, în grădinițe, sunt lucruri înainte de stadioane de 45.000 de locuri și săli polivalente, metrou sau palmieri. Sunt frumoase și florile, și Parcul Justiției arată foarte bine, e foarte bine că se fac și aceste lucruri, dar cred că trebuie să schimbăm prioritățile primăriei, care trebuie să fie prioritățile cetățenilor și nu ale primarului”, a declarat Bîrsășteanu. În această campanie electorală, alegătorii nu vor mai fi agresați de mash-uri uriașe agățate pe blocuri sau de „cuburi” care blochează trecerile de pietoni și obturează vizibilitatea în intersecții. Singurele permise sunt panourile cu afișe electorale. În Timișoara, acestea sunt așezate în 50 de puncte din oraș.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

6 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

6 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

8 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

9 ore ago

„Money for Nothing”, baladă pentru Chiș Culiță

Ca oricare alt funcționar public, și directorul PLM Chiș Culiță este protejat de legea românească…

11 ore ago