Categories: Primăria Timişoara

Strada Versului, amenajare de 875.000 de euro! De la 160.000, anul trecut

Strada Versului va fi amenajată ca la carte, cu peste 3,8 milioane de lei, bani de la bugetul local. Anul trecut, consilierii locali au aprobat, în acelaşi scop, puţin peste 700.000 de lei, bani care includeau şi studiul de fezabilitate, şi proiect tehnic, şi execuţie. Acum, ei trebuie să fie de acord cu SF-ul.

În martie 2015, consilierii locali votau o rectificare bugetară, suma fiind destinată reabilitării străzii Versului. Suma era de 707.000 lei, care includea studiu de fezabilitate, proiect tehnic și realizarea propriu-zisă a lucrării. „Am vrut să facem amenajări cu titlul de reparaţii, dar, când am fost la faţa locului şi am văzut toate aspectele, concluzia a fost că nu putem şi se impune să tratăm ca investiţie lucrarea respectivă. Oamenii îşi ţin maşinile pe pământ, trotuarele sunt foarte înguste, totul este curbat, e un dezastru. Nu s-a făcut nicio amenajare niciodată”, spunea primarul Nicolae Robu. Banii au fost aprobaţi, fără a fi avansat un termen pentru începerea lucrării. Amenajarea n-a început nici acum, iar în plenul de vineri consilierii vor avea pe ordinea de zi un proiect privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie “Sistematizare strada Versului”.

“Străzile care fac obiectul acestui studiu sunt amplasate în zona sud-estică a Municipiului Timişoara. Traseul studiat are ca origine str. Mareşal Constantin Prezan. Traseul este condus spre nord spre str. Martir Ioan Stanciu, unde se intersectează cu aceasta, precum şi cu Aleea Sanătăţii. Str. Versului va continua din acest punct până la aleea carosabilă, cuprinsă între Grădiniţa nr.11 şi blocurile de locuinţe. În cadrul acestui proiect este cuprinsă şi Aleea Sănătăţii, de la intersecţia cu strada Versului, respectiv str. Martir Ioan Stanciu până la intersecţia cu Aleea Cristalului. Strada Versului delimitează zona de agrement,Păduric de cvartalul de locuinţe cuprins între Calea Martirilor – str. Maresal Constantin Prezan – Bd. Dr.Iosif Bulbuca. La intersecţia dintre str. Versului şi str. Maresal Constantin Prezan (…) se află platforma de întoarcere a troleibuzelor, zonă care va fi de asemenea sistematizată şi reabilitată (…) Lipsa unei structuri rutiere moderne face ca circulaţia autovehiculelor să fie îngreunată, lipsită de confort şi să se genereze cantităţi mari de praf conducând astfel la poluarea aerului. Având în vedere cele menţionate, este necesară şi oportună amenajarea acestor străzi (…) Lucrările vor cuprinde amenajare carosabil cu 2 benzi de circulaţie, amenajare trotuare, amenajare piste de biciclete, amenajare locuri de parcare, amenajare spaţii verzi”, se precizează în referatul proiectului. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de SC Drum Proiectconsult SRL, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la 3,86 milioane de lei, cu tot cu TVA, adică puţin peste 875.000 euro. Durata de execuţie ar trebui să fie de patru luni.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

3 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

6 ore ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

8 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

8 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

9 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

9 ore ago