Categories: Timp liber

Cele mai bune sarmale din Banat se fac la Buzias, la Zilele Veveritei

Se încing din nou ceaunele la Buziaș! Începutul lunii iulie aduce, în orășelul-stațiune, cea de-a doua ediție a Festivalului „Zilele Veveriței”, iar una dintre atracții va fi, și în acest an, concursul de… sarmale. Totul, asezonat cu muzică populară, dar și cu alte surprize.

În 2 și 3 iulie, la Buziaș va avea loc ediția a doua a Festivalului „Zilele Veveriței”. Distracția, mâncarea și băutura vor fi pe săturate și pe gusturile tuturor. Aceasta și fiindcă, la fel ca în ediția inaugurală, festivalul va cuprinde și concurs gastronomic intitulat „Cele mai bune sarmale din Banat”. Nu vor lipsi nici de această dată spectacole cu cei mai buni soliști și ansambluri folclorice din întregul Banat. Nici cei mici nu sunt uitați, pentru ei fiind pregătite mai multe acțiuni: teatru pentru copii, concurs de desene pe asfalt și alte surprize. Ei vor avea la dispoziție și un parc de distracții cu tobogane, carusel și alte multe jocuri. După succesul de la prima ediție, desfășurată în ziua de Rusalii, organizatorii de la Stațiunea Buziaș și Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș sunt convinși că acum afluența de lume va fi și mai mare. „Vrem ă facem și din «Zilele Veveriței» o sărbătoare tradițională și sunt convins că vom reuși. Pe lângă deja consacratul festival al papricașului, Buziașul are încă un eveniment important pe agenda județului Timiș, dar și a întregului Banat. Ca și la prima ediție, vom avea în jur de 600 soliști și dansatori de muzică populară și nu numai. Vom avea de asemenea mult mai mulți competitori la concursul de gătit sarmale. Nu în ultimul rând, vor fi și multe surprize. Vom continua, de asemenea, acțiunea începută la prima ediție, și anume de repopulare a parcului stațiunii cu veverițe, frumoasele animale care făceau în trecut stațiunea celebră”, ne-a declarat primarul ales al Buziașului, Sorin Munteanu, inițiatorul acestui festival. Sărbătoarea se va desfășura în locul deja tradițional din Zona Cazinoului din Parcul Central.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

10 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

11 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

11 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

11 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

11 ore ago