Categories: Alegeri

Peste 18 milioane de romani decid viitorul comunitatilor in care traiesc

Peste 18 milioane de români sunt așteptați, duminică, la urne, pentru a-și alege primarii și consilierii locali și județeni care vor conduce, în următorii patru ani, localitățile lor. În urmă cu patru ani, puțin peste 56% dintre cetățenii români cu drept de vot și-au exprimat acest drept la alegerile locale.

La urne sunt așteptați, duminică, 18,27 milioane de de români cu drept de vot, din care 233.367 sunt tineri de 18 ani. Pe listele electorale figurează și 5.272 de persoane cu vârsta de 100 de ani și peste. Intenția de participare la vot este de 50%, dar statistica oficială are toate șansele să arate altfel duminică seara. În iunie 2012 au trecut pe la secțiile de votare 56,39% dintre cei înscriși pe listele electorale. Au drept de vot cetățenii români sau cetățenii Uniunii Europene cu domiciliul sau reședința în România, care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor, inclusiv, și cărora nu le-au fost interzise, de către instanță, drepturile electorale. Pentru a vota este nevoie de un act de identitate valabil: carte de identitate, carte electronică de identitate, carte provizorie de identitate, buletin de identitate, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu, carnet de serviciu militar. Alegătorii își pot exprima opțiunea doar în localitatea de domiciliu/reședință, la secția la care sunt arondați. Dacă nu sunt trecuți în lista permanentă, alegătorii vor fi trecuți pe lista suplimentară. Pe lângă lista permanentă și cea suplimentară, mai există lista complementară, pe care sunt trecuți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea respectivă. În cazul persoanelor care nu se pot deplasa, din cauze medicale sau că s-a dispus împotriva lor măsura preventivă a arestului la domiciliu, ele pot beneficia de urna mobilă, în cazul unei cereri scrise și a unor acte doveditoare, depuse până duminică, la ora 20.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

8 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

10 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

11 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

14 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

16 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

18 ore ago