Categories: Primăria Timişoara

Politia Locala nu poate amenda proprietarii de cladiri istorice din cauza… Directiei de Urbanism

Direcția de Urbanism a Primăriei Timișoara se mișcă foarte greu când vine vorba despre clădirile istorice. Mai exact, în ceea ce privește amendarea proprietarilor care le lasă în paragină. Poliția Locală face constatări, dar nu poate da amenzi de capul ei. Asta susține primarul Nicolae Robu.

La jumătatea lunii mai, bucăți de pe fațada unei clădiri de pe strada 9 Mai colț cu Alecsandri au căzut peste o terasă, distrugând o masă și câteva scaune. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și asta pentru că incidentul s-a petrecut noaptea. Proprietarul clădirii nu s-a apucat nici acum să repare ceva, fiind instalat doar un stâlp cu un indicator care avertizează trecătorii că e periculos să se apropie prea mult. El nu a fost nici măcar amendat pentru incidentul care ar fi putut produce o adevărată tragedie! „În 2016 au fost aplicate 158 de notificări din care 23 de notificări proprietarilor de imobile din zona centrală. Au fost notificate cu această ocazie 12 asociaţii de proprietari şi 146 apartamente individuale, în vederea realizării demersurilor necesare emiterii în regim de urgenţă a autorizaţiei de construire şi demararea lucrărilor pentru remedierea stării de neîntreţinere. Printre aceștia se numără și proprietarul imobilului de pe strada 9 Mai”, spun reprezentanții Poliției Locale.

Citește și: Dezastru pe strada Alecsandri! Terasa facuta praf de tencuiala cazuta de pe o cladire

Primarul Nicolae Robu, care a reclamat în mai multe rânduri până acum situația în care sunt imobilele istorice din Timișoara, lăsate să se degradeze de la o zi la alta, susține că Poliția Locală nu poate face mai mult decât să notifice proprietarii. „Buba” ar fi în… primărie! „Poliția Locală face niște constatări, le transmite Direcției de Urbanism, care trebuie să aplice legea. Tot așa se dau și amenzile, în colaborare cu Urbanismul. Undeva lucrurile nu au funcționat, Poliția Locală spune că din cauza Direcției de Urbanism. O să văd cum stau lucrurile”, a declarat edilul. În Timișoara sunt în jur de 11.000 de clădiri istorice, cele mai multe dintre ele într-o stare avansată de degradare. Anul trecut, Poliția Locală a amendat 30 de proprietari, cu o sumă totală de 192.000 de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

9 minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

20 de ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

20 de ore ago