Categories: Info si Utile

Vacanta la Curtea de Apel

Curtea de Apel Timişoara anunţă că în perioada 1 iulie – 1 septembrie se află în vacanţa judecătorească. Vor funcționa, cu program redus, numai Serviciul Arhivă și cel de Relații cu Publicul și vor fi soluționate doar cauzele urgente.

Vor fi soluţionate cauze penale cu inculpaţi în care s-au luat măsuri preventive, contestaţii la măsuri preventive, contestaţii în anulare, cereri de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei, contestaţii la executare; plângere împotriva soluţiilor de neurmărire/netrimitere în judecată – art. 340 NCPP; conflicte de competență; cereri de strămutare. În materie civilă vor fi soluționate cauze care privesc: contestaţie în anulare; comunicare informaţii de interes public; excepţie de nelegalitate act administrativ; achiziţii publice; refuz acordare drepturi – protecţie socială (persoane cu handicap, protecţia copilului); conflictele de muncă; cauze având ca obiect măsuri de protecţie specială a minorilor; acţiune pentru neexecutare hotărâre; suspendare executare act administrativ; cereri de suspendare provizorie a executării silite; încuviinţarea executării silite; autorizare executare silită asociaţii; contestaţie la executare; poprire asiguratorie; recunoaştere şi executare hotărâre arbitrală străină; suspendare executare hotărâre arbitrală; certificarea titlurilor executorii europene; opoziţie la executare; cererile de suspendare a executării provizorii; suspendare executare; ordonanţă preşedinţială; somaţie de plată; deschiderea procedurii insolvenţei; intrare/trecere faliment. Serviciul de Registratură şi Arhivă și cel de Relații cu Publicul vor fi deschise de luni până vineri, între orele 10 și 12.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

8 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

9 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

12 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

13 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

13 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago