Categories: Partide

Lider al tineretului UNPR: Nu voi fi niciodata basist!

UNPR și PMP au decis să fuzioneze de urgență, sub președinția lui Traian Băsescu. Acesta a anunțat că se așteaptă la nemulțumiri în unele filiale, iar lucrurile urmează să fie tranșate săptămâna viitoare. În Timiș a apărut, pe față, primul supărat. Este vorba despre unul dintre liderii organizației de tineret a UNPR.

„PMP – Partidul Muncitoresc Român și Băsist. În anul 2012, cu inima deschisă, m-am înscris în UNPR, iar timpul a lucrat într-un mod plăcut, ajungând președintele filialei județene de tineret UNPR Timiș și vicepreședinte național în biroul permanent național de tineret și, pompos spus, coordonatorul zonei IV vest. Poziții care m-au onorat teribil și m-au făcut să cred că pot schimba ceva, că tinerii reprezintă cu adevărat viitorul acestei țări. Acum, cu o stupoare nemărginită, văd că domnul Steriu bate palma cu pampiștii…. Vreau să fiu scurt și la obiect: niciodată băsist”, a scris, pe Facebook, Dominic Mărăcine Mitrică. Tânărul a adăugat și un post-scriptum: „Niciodată băsist”, ca să fie clar pentru toată lumea. Momentan nu există nicio reacție oficială legată de fuziunea cu PMP din partea conducerii UNPR Timiș, președintele filialei, deputatul Ion Răducanu, preferând, pentru moment, să nu dea declarații pe această temă.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

34 de minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago