Categories: Primăria Timişoara

Patinoarul din Parcul Copiilor asteapta probabil iarna: nici vorba sa inceapa lucrarile

Mult promisul patinoar care va funcționa tot timpul anului în Parcul Copiilor se dovedește a fi o întreprindere atât de grea, încât… nu se poate spune când va începe construcția lui! Locul unde va fi amplasat are unele probleme și încă nu există o autorizație. Teoretic, patinoarul ar trebui făcut în două luni.

În octombrie 2015, consilierii locali au aprobat banii pentru realizarea unui patinoar artificial. Investiția nu a fost făcută anul trecut, așa că în bugetul pe 2016 a fost prevăzută suma de 546.000 lei, pentru proiectul tehnic și execuția patinoarului. Licitația a fost câștigată în februarie, la un preț de 532.000 lei, de către SC Zitico SRL. Este vorba despre un patinoar de 670 metri pătrați, care ar trebui amplasat în Parcul Copiilor, în zona în care s-a aflat caruselul. Lucrările ar trebui să dureze două luni, dar ele n-au început nici acum. Singura activitate pe terenul cu dale destinat construcției viitorului patinoar s-a înregistrat la finele lui aprilie a fost… amplasarea unui cuib decorativ cu ouă de Paște! La vremea respectivă, reprezentanții PMT spuneau că trebuie turnată o șapa, operațiune pentru care însă nu ar exista însă autorizație. Două luni și jumătate mai târziu, lucrurile sunt neschimbate: nici urmă de patinoar și, mai rău, nici urmă de pregătiri pentru așa ceva. Primarul Nicolae Robu spune că situația e puțin mai complicată. „Acolo este o construcție și este nevoie de autorizație. O să îl facem până la urmă, ca și construcție, așteptăm aviz”, declară edilul. E doar o singură întrebare: de ce nu s-a găsit un alt teren, care să nu prezinte atâtea probleme?

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

5 minute ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

24 de minute ago

Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town

Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…

41 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

9 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

10 ore ago