Categories: Primăria Timişoara

S-a gasit strada Burebista, dar… e ea destul de importanta?

Primarul Nicolae Robu a anunțat că vrea neapărat ca o stradă importantă din Timișoara să poarte numele regelui dac Burebista. Asta, în cadrul campaniei de schimbare a denumirilor de străzi și poduri, pornită, așa cum rezultă din declarațiile oficiale, din dorința de a pune capăt harababurii în acest domeniu. Avem însă deja o stradă Burebista…

Primăria Timișoara anunță periodic schimbări de denumiri ale unor străzi sau piețe, dar ultima dintre ele a revoltat multă lume. Podul Decebal, loc emblematic pentru Revoluția din Decembrie 1989, ar fi urmat să devină Podul Traian, pe principiul că este amplasat pe drumul spre Piața Traian. După un protest în stradă și depunerea unor solicitări oficiale de revenire asupra deciziei, primarul Nicolae Robu a declarat că Podul Decebal își păstrează numele și, în plus, Decebal va avea și stradă – este vorba despre actuala 3 August 1919. „Trebuie să găsim o stradă importantă care să primească și numele Burebista, pentru că este a treia mare personalitate a antichității poporului român”, a mai afirmat edilul. În Timișoara există însă și la ora actuală, strada Burebista. Este vorba despre fosta stradă a Zborului, în zona Dacia. Pe această arteră cu o lungime de fix 155.90 metri „s-a reabilitat trotuarul pe aproximativ 50% din lungimea străzii în 2012; s-a așternut covor asfaltic pe toată lungimea străzii în 2014”, conform dicționarului străzilor, publicat pe site-ul PMT. Rămân două întrebări: n-a știut Robu despre această stradă? Sau a știut, dar caută o stradă cu adevărat important? Nu de alta, dar 155 metri s-ar putea să nu fie de ajuns pentru „a treia mare personalitate a antichității poporului român”…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

7 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

9 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

10 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

10 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

12 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

12 ore ago