Categories: Eveniment

Amenzi mari pentru proprietarii cladirilor degradate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal atrag atenția proprietarilor de imobile din zona istorică a Municipiului Timișoara că în continuare sunt efectuate verificări la clădirile ai căror proprietari au fost notificați să le întrețină. Numărul proprietarilor care nu au făcut niciun demers de obținere a documentațiilor necesare demarării procedurilor de remediere a stării de degradare se ridică la 25, cu toții fiind sancționați. Acțiunile de acest gen continuă până la intrarea în legalitate, cu atât mai mult cu cât există situații în care riscurile producerii unor accidente din cauza neîntreținerii corespunzătoare a acestor clădiri este ridicat.

„Reamintim că termenul pentru demararea procedurilor de obținere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire a expirat la începutul lunii iulie. Conform Legii 422/2001, sancțiunile sunt cuprinse între 4000 și 8000 lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

13 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

15 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

16 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

18 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

18 ore ago