Categories: Social

Brigada 18 Infanterie a aniversat un secol de la infiintare / FOTO

Brigada 18 Infanterie „Banat“, continuatoarea tradițiilor militare ale Diviziei 18 Infanterie, a celebrat, vineri, 19 august, 100 de ani de la înființare. Timișorenii au putut admira, în Piața Libertății, tehnică militară și au putut asista la un ceremonial special.

Brigada 18 Infanterie „Banat“ a organizat vineri, 19 august, mai multe manifestări la care au participat veterani de război, cadre militare active, în rezervă sau retragere și reprezentanții administrației publice județene și locale. Timișorenii au fost și ei curioși să vadă ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al unității, dar și exercițiile de tip „Drill Team“ de mânuire a armamentului sau spectacolele de fanfară și muzică populară. Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan, i-a binecuvântat cei prezenți și și-a amintit momentele când a fost… militar. „Prin anii 70-80, am fost şi eu sub drapel în această divizie. aici am depus primul meu jurământ în viaţă, sub tricolor. Am avut apoi şansa de a mai depune încă câteva jurăminte în viaţa mea, atunci când am terminat Facultatea de Teologie, când am fost hirotonit preot, dar primul meu jurământ a fost în această divizie, la o unitate militară din Lugoj. Întorcându-mă ca şi mitropolit m-am bucurat să mă întâlnesc cu foşti colegi. m-am simţit azi din nou militar, dar de data aceasta fără puşcă la umăr, ci cu icoana Maicii Domnului la piept”, a spus ÎPS Ioan. Brigada 18 Infanterie „Banat“ este continuatoarea tradițiilor militare ale Diviziei 18 Infanterie, care a împlinit 100 de ani de la înființare. Drapelul de luptă al unității a fost decorat cu această ocazie, fiind inaugurată și Sala Tradițiilor Militare, situată în Casa Armatei, din Piața Libertății. Divizia 18 Infanterie a fost înfiinţată la 1 august 1916, prin Înalt Decret al Ministerului de Război, comandată de generalul-maior Alexandru Referendaru.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

43 de minute ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

47 de minute ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

51 de minute ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

O oră ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

3 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago