Categories: Economic

CCIAT organizeaza curs pentru arhivari, obligatoriu pe piata muncii

Potrivit Legii Arhivelor Naționale, fiecare organizație publică sau privată are obligația să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat. În calitate de unic furnizor de formare profesională acreditat al cursurilor de Arhivar și Arhivist din Regiunea Vest, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională (DFPP) organizează în perioada 29 august – 23 septembrie 2016 (de luni până vineri între orele 16.00-21.00; 2 săptămâni teorie, 2 săptămâni practică), la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, cursul de ARHIVAR (Cod COR: 441501). Programul de formare este destinat persoanelor cu studii medii care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă la nivelul unei organizații și doresc să-și actualizeze cunoștințele și/sau să-și perfecționeze pregătirea profesională, fie persoanelor care doresc să-și dezvolte competențe în acest sens, sub îndrumarea formatorilor în domeniu. Competențele dobândite la finalizarea cursului vizează: redactarea nomenclatorului arhivistic; gestionarea fondului documentar; prelucrarea documentelor; utilizarea informațiilor din documente; consevarea arhivei în depozit; aplicarea normelor de protecție a mediului; competențe informatice; competențe de bază în matematică, știință, tehnologie. Cursul este acreditat de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației și este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări. Diplomele se eliberează în maxim 30 de zile de la absolvire. Prețul este de 1000 lei / persoană. Membri CCIA Timiș beneficiază de o reducere de 10%.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

19 minute ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

24 de minute ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

28 de minute ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

54 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

3 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago