Gafeurul Blaga si aerele unui prim-secretar de partid

Vasile Blaga, senatorul de Timiș Vasile Blaga, este confirmarea vie a înțeleptului care a spus că numai cine nu muncește nu greșește. Vasile Blaga senatorul nu a greșit față de timișeni cu nimic timp de patru ani. Și asta nu neapărat pentru bunele sale intenții și realizările sale colosale, inexistente de altfel pentru circumscripția în care a fost ales, ci pentru că omul nu și-a propus nicio clipă să muncească pentru alegătorii săi. Când s-a apucat de „lucru” în „folosul” județului ați văzut ce s-a întâmplat la alegerile locale. Spun asta nu pentru a-i ridica mingi la fileu celuilalt senator de Deta , Matei Suciu (PSD) – care, săracul, n-are nicio treabă cu fenomenul -, ci pentru a nu ne lăsa târâți cu mânie proletară într-o indignare la adresa senatorului liberal. Cine a vrut să fie supărat pe Vasile Blaga putea să o facă și până acum, nu numai după apariția acelei declarații în care „a șters pe jos cu Nicolae Robu”, cum s-a punctat prin presa locală, după reuniunea aleșilor locali PNL, acolo unde copreședintele liberal și-a amintit de Timișoara.

Cum și-a amintit? Să vedem. Primul reproș a vizat faptul că primarii din Ardeal și Banat (apoi a trecut la Nicolae Robu din Timișoara) se plâng ca muierile că lumea nu vine la vot. Treabă adevărată, la urma urmelor, și ca urmare a unui tipar al alegătorului. Nu scormonesc acum să văd din ce cauză nu vine alegătorul din Timiș, Banat și Ardeal la vot la fel de vârtos ca în Teleorman, deși e la îndemâna oricui explicația. Și să zic, cu superioritate tâmpă, că la noi lumea mai are și altceva de făcut decât să creadă în minciunile politicienilor. Nu spun asta, dar este limpede că în zonele de vest e mai greu chiar și pentru PSD să scoată milogii cu forța la vot, de frică sau de dragul unor promisiuni de adormit prostimea. De fapt, ce-ar vrea Blaga? Să facă și liberalii la fel ca pesediștii, să umple microbuzele, să scoată toate babele din case prin presiuni și povești la limita șantajului? Cum fără jenă se făcea nu demult în marele USL?

Apoi, discursul lui Blaga a trecut în profilul discursurilor supărate ale prim-secretarilor de partid. După ce a adus pe un ton săltat o acuză „gravă” unor primari lideri PNL, aleși nu întâmplător din Timișoara și Cluj, Vasile Blaga a luat haina mobilizatoare cu „ați văzut cum arată Timișoara în ultimii patru ani?”. Adică era de bine, că Timișoara arată bine. Presa locală nu a mai decupat și partea asta din discurs, cea mai caraghioasă, în clasicul stil comunist. Nicolae Robu e criticat „la rupere” de Vasile Blaga tocmai pe vinovății interne de partid. Pentru alegător nu contează că Nicolae Robu nu-și mobilizează activiștii, dar e foarte important să afle de la cel care-l „șterge cu el pe jos” că Timișoara e plină de realizări în primul mandat Robu.

Cu ce a greșit Blaga nepermis pentru orice model de organizare civil este sugerarea că Clujul va câștiga titlul de capitală culturală europeană. Părerea mea e că Vasile Blaga a făcut mizeria asta din prostie și că, așa senator de Timiș cum e el, habar n-are că Timișoara candidează pentru aceeași performanță. La fel de convins sunt că nu poate fi vorba de o antepronunțare. La o antepronunțare ar fi trebuit ca de Vasile Blaga să depindă atribuirea acestui titlu, ceea ce nu e cazul, slavă Domnului! Dacă rezultatul va fi de așa natură, ca Cluj Napoca să ia fața Timișoarei în această competiție, cu siguranță că Vasile Blaja va trebui să-și găsească altă circumscripție să candideze. Pentru că altfel, liberalii n-ar putea să facă un cadou mai frumos PSD Timiș decât o candidatură a celui care a „influențat” rezultatul jurizării pentru capitala culturală europeană. După ce tocmai ce a îngropat PNL în lupta pentru șefia consiliului județean cu lucrarea sa numită „conspirația bihorenilor”.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

11 minute ago

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

19 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

20 de ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

20 de ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

21 de ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

21 de ore ago