Categories: Primăria Timişoara

Liber pe Popa Sapca! Se scot toate restrictiile

Gata, cel puțin pentru moment, cu restricțiile de pe strada Popa Șapcă! Primăria anunță că de miercuri, 10 august, de la ora 15, pe această arteră se va putea circula normal, în ambele sensuri.

Strada Popa Șapcă va fi liberă de orice restricții, din după-amiază zilei de miercuri, 10 august, de la ora 15. De la finele săptămânii trecute, a fost sens unic de la Punctele Cardinale către pasaj, până la strada Demetriade. Cei care din sens opus erau nevoiți să meargă pe strada Demetriade, fie spre str. Baader, fie spre Calea Aradului, dacă vor să ajungă în centru. „Cu toții trebuie să suportăm consecințele inacțiunii de-a lungul a zeci și zeci de ani. Orașul nu mai face nivelului de civilizație atins, nu se mai poate decât prin intervenții majore, radicale, precum cele pe care le-am asumat. Ne va fi însă foarte, foarte greu. Fac apel la timișoreni să înțeleagă că nu putem ajunge la un alt nivel de urbanizare, la un mult mai bine decât ceea ce avem acum, decât trecând printr-o asemenea perioadă grea”, explica primarul Nicolae Robu introducerea restricțiilor de trafic pe această arteră extrem de circulată.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

12 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

12 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

14 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

16 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

16 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

16 ore ago