Categories: Administratie

Timis si Csongrad, proiecte comune pentru finantare europeana

O delegație din Csongrad, condusă chiar de președintele consiliului județean al acestui județ maghiar, Kakas Bela, a fost primită în urmă cu două zile de către președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu. Cei doi lideri intenționează să depună un proiect comun de finanțare pe programul European România – Ungaria.  “În acest moment, există o problemă legată de proiectul dezvoltării unei piețe agroalimentare, proiect care și-a găsit corespondență la partenerii maghiari. Din punctul de vedere al Autorității de Management, acest proiect implică ajutor de stat. Legislația românească, așa cum arată ea în prezent, face puțin probabilă posibilitatea ca acest proiect să fie eligibil prin Programul Interreg V România-Ungaria”, a afirmat Grindeanu. Proiectul prevede înființarea de centre de legume-fructe în partea română și cea maghiară, pentru a da o mână de ajutor micilor producători. De asemenea, cu ajutorul unor specialiști, micii producători și-ar putea planifica culturile. La întâlnirea s-a discutat și despre oportunitatea identificării și a unor alte proiecte, care să fie variante fezabile și care să permită accesarea de fonduri europene. Programul Interreg V România-Ungaria are mai multe axe care vizează promovarea patrimoniului cultural, dezvoltarea transportului ecologic, dezvoltarea economică și a resurselor umane și sănătatea. La începutul săptămânii viitoare, Sorin Grindeanu va fi prezent la București pentru discuții de clarificare la Ministerul Dezvoltării și la Autoritatea de Management. S-a stabilit ca președinții celor două consilii județene să aibă o nouă întrevedere la finalul săptămânii viitoare, în cadrul căreia să fie stabilit proiectul strategic comun care va fi depus spre finanțare.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

15 minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

4 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

4 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago