Categories: Ziaristu' de terasă

E chiar pe bune? Cum vrea sa-si dea Grindeanu autogol la pusculita PSD

Tânăr și neliniștit, pornit pe fapte mari, noul președinte al CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a demarat câteva acțiuni referitoare la drumurile județene. Una dintre ele vizează vânătoarea camioanelor cu tonaj depășit care strică drumurile județene. Ca atare, vor fi cumpărate și amplasate cântare care să măsoare greutatea acestor mașini. Până aici, toate bune și frumoase, mașinile cu supratonaj având o contribuție mai mult decât importantă la formarea gropilor și chiar a „craterelor” din asfalt.

Numai că aici intervine o mică problemă. Poate chiar mare. La nivelul județului există o instituție special înființată pentru a urmări mașinile cu tonaj depșit. Se numește Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Această instituție s-a înființat relativ recent, în anul 2011, prin desprinderea departamentelor de control de la ARR și DRDP. Ei bine, în fruntea ISCTR Timiș se află consilierul județean PSD Dorin Cutu. Cum ar veni, subalternul de partid al lui Grindeanu. Or, acest Cutu nu numai că nu este controlorul transportatorilor ilegali, dar este chiar protectorul lor. Mă rog, al unor firme din domeniu. Și probabil nu din cauza ochilor frumoși pe care-i au unii camionagii sau patronii lor.

Acest lucru se întâmplă încă din perioada când Cutu era șef la ARR Timiș și această instituție se ocupa de control. De exemplu, erau firme de care subalternii lui Cutu nu aveau voie să se atingă. Ca de exemplu Tehnocer-ul lui Florin Măran, firmă care are un fel de monopol la lucrările pe drumurile județene. Datorită eforturilor sale „neprecupețite” pe zona de control, Cutu devenise un important cotizant la PDL. Apoi, normal, la PSD. La PDL există și un episod simpatic vizavi de cum știe omul să producă bani. Organizația PDL Timiș, condusă la acea vreme de Constantin Ostaficiuc, l-a votat pe Cutu (printre altele fost milițian) pentru funcția de director plin la DRDP Timișoara. (Nu mai discut cât de importantă e această instituție.) La o vizită a ministrului Anca Boagiu la Timișoara, Cutu i-a explicat acesteia care e proiectul său managerial pentru DRDP. Nu, nu vă gândiți la kilometri de autostradă, drumuri naționale, pasaje sau alte prostii. Proiectul lui era foarte simplu: ca director, se obliga să aducă un miliard de lei vechi la partid. Lunar! Ei bine, cât erau și PDL-iștii de hoțomani, Boagiu s-a crucit când l-a auzit pe individ și i-a dat pași cu una din înjurăturile de șantier care au și consacrat-o.

Revenind la cântarele lui Grindeanu, e clar că acestea vor lovi în protejații lui Cutu. Protejați care nu vor mai avea motiv să „sponsorizeze” activitatea șefului ISCTR. Fără aceste „sponsorizări”, se va resimți și pușculița (sau pușculoiul) PSD Timiș, circuitul „atențiilor” în natură urmând să aibă o sincopă. Or, acum, Grindeanu este pus ca, pentru binele județului, să sacrifice nițel pușculița partidului pe care-l conduce. Ceea ce, să recunoaștem, nu-i lucru taman ușor. Asta, dacă nu găsește un compromis ca să trăiască toată lumea. Mai ales că se apropie campania electorală și cresc cheltuielile…

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

41 de secunde ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

14 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

30 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago