Fatada de la Lenau are sanse minime sa fie refacuta in acest an

Contractul cu Banca de Dezvoltare a Germaniei a expirat, dar asta nu înseamnă că Primăria Timișoara nu are bani să termine lucrările la fațada Liceului Lenau. Totuși, imobilul ultracentral are șanse minime să primească o față nouă în acest an. Clădirea este în același stadiu din toamna anului trecut.

Primăria Timișoara nu va mai primi bani de la Banca de Dezvoltare a Germaniei, pentru finalizarea lucrărilor de la fațada Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”. Consilierii locali vor trebui să fie de acord cu plata acestora de la bugetul local, dar primarul Nicolae Robu spune că nu e nicio problemă. „Banca de Dezvoltare a Germaniei a oferit un credit pentru lucrări de acest gen. Acest contract a expirat. Noi nu avem o problemă financiară, ne descurcăm în continuare cu venituri proprii. Nu a existat interes pentru prelungirea acestui contract, nici din partea noastră și se pare că nici din partea germană. Vom continua acele lucrări pe bani de la bugetul local, de îndată ce vor fi clarificate toate aspectele legate de proiect”, explică edilul. Problema fațadei de la Lenau a apărut în toamna anului trecut, când s-a constatat că suprafața trecută în proiectul de reabilitare era de… 10 ori mai mică decât în realitate. Lucrurile nu au fost puse la punct nici acum.

„Într-adevăr, suprafețele care au fost prevăzute a fi răzuite și a se reface pe ele tencuiala nu corespund în realitate cu cele pe care le-a gândit proiectantul. Nu se putea rezolva, pentru că au existat un caiet de sarcini și o licitație efectuată pe anumite suprafețe. Cu dispoziții de șantier se pot face anumite modificări, dar între anumite limite. Diferențele erau uriașe, de la 40 mp la 400 mp, spre exemplu. Nu poți să faci schimbări radicale față de condițiile de la licitație”, mai spune Robu. Acesta admite că proiectul de Lenau a avut mult prea multe scăpări, dar e convins că acum lucrurile vor merge mai bine. „Dacă vom ajunge să dăm drumul lucrărilor la exterior, și sper să dăm drumul cât mai repede, nu va fi nicio problemă. Se vor lua toate măsurile de securitate (…) blocajul a fost din cauza mai multor scăpări din proiect. Proiectantul va face acum corecțiile de rigoare și va trebui să facem o nouă licitație”, a declarat primarul. Când nu vom mai avea o clădire „jupuită” în plin centrul Timișoarei? Doar la anul! „E puțin probabil ca până la sfârșitul anului 2016 să putem finaliza lucrările la fațadă. La ora actuală este răzuit totul, dar este nevoie de câteva luni pentru a reface fațadele. Realist vorbind, nu cred că vom putea finaliza în acest an lucrările la fațada de la Lenau”, a conchis Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

8 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

8 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

10 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

12 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

12 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

12 ore ago