Categories: Social

Gratis cu tramvaiul turistic si foarte multa pedalare: Saptamana Mobilitatii la Timisoara / PROGRAM

Timișorenii sunt invitați să descopere beneficiile folosirii mijloacelor de transport alternative, care pot înlocui mașinile personale. Vorbim despre biciclete, role sau trotineta, dar și mersul pe jos. Primăria marchează și în acest an „Săptămâna mobilității”.

În perioada 16 – 22 septembrie, la Timișoara va fi celebrată „Săptămâna mobilității”. Tema acestui an este „Mobilitate inteligentă şi durabilă. O investiţie pentru Europa”, în ideea de a încuraja oamenii să aleagă modul cel mai rentabil atunci când călătoresc. Cercetările arată că oraşele care promovează o politică de transport durabilă deţin un avantaj economic faţă de cele care favorizează automobilele alimentate tradiţional. Oamenii care folosesc modalităţi active de transport, ciclismul, rolele, trotineta şi mersul pe jos sunt mai productivi în muncă şi se îmbolnăvesc mai rar. De asemenea, valorile proprietăţilor în oraşele cu facilităţi dezvoltate pentru biciclişti şi transport public tind să fie mai mari, iar copiii care merg pe jos sau cu bicicleta la şcoală au rezultate mai bune la învăţătură. Rapoartele indică, de asemenea, o creştere a afacerilor cu până la 40% în zonele unde mersul pe jos si cu bicicleta sunt norme de bază.

În acest, primăria le propune timișorenilor tot felul de concursuri de alergare, ture cu rolele și cu trotinetele, dar și plimbări gratuite cu… tramvaiul 6! După ce a fost în vacanță în ultimele luni, acesta va reveni pe traseu. De asemenea, în fiecare seară sunt programate ture gratuite cu tramvaiul turistic, dar pentru acestea este nevoie să vă înscrieți în prealabil. Cursele pleacă în fiecare seară la ora 18, pe traseul Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 – Catedrala Mitropolitană– Piaţa Maria – Piaţa Bălcescu – Banatim – Piaţa Traian – Prefectură – Piaţa Libertăţii, iar accesul în tramvaiul turistic se va face pe bază de rezervare pe pagina de facebook „Muzeul Corneliu Miklosi” sau pe adresa de e-mail. Luni, 19 septembrie, consilierii locali și șefii primăriei vor ieși la pedalat cu biciclete VeloTM. În caz de timp nefavorabil, acţiunile programate vor fi suspendate.

Program

Vineri, 16 septembrie

ora 18 – Acţiuni sportive cu echipa de rugby – juniori Timişoara Saracens – str. Mărăşeşti
ora 18 – Alergare şi trotinetă în zona centrală cu Asociaţia Alergotura, pe traseul: Bd. Cetăţii – stânga str. Gh. Lazar – stânga Calea Circumvalaţiunii – Piaţa Consiliul Europei – Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Mărăşti – retur Calea Al. Ioan Cuza – Piaţa Consiliul Europei – Calea Torontalului – Bulevardul Cetăţii

Sâmbătă, 17 septembrie

orele 9 – 20 – Ultimate Smartfit Challenge – competiţie sportivă – Piaţa Victoriei
ora 9 – Alerg Pentru O Cauză, ediţia a V-a, 17 – 18 septembrie, 200 de km în alergare ştafetă între Timisoara şi Beiuş.
ora 11 – Clasă pilates – Parcul Justiţiei

Duminică, 18 septembrie

orele 9 – 20 – Ultimate Smartfit Challenge – competiţie sportivă – Piaţa Victoriei
orele 11 – 13 – Clasă de dans şi competiţii sportive – Smartfit – Parcul Copiilor „Ion Creangă”

Luni, 19 septembrie

ora 13,30 – Circuit pe biciclete la care vor participa consilieri locali, conducerea şi angajaţi ai PMT, pe traseul: Bd. C.D. Loga nr. 1 (Primăria Municipiului Timişoara) – Bd. Regele Ferdinand – Podul Mitropolit Andrei Şaguna – Bd. Vasile Pârvan – Bd. Corneliu Coposu – întoarcere la sensul giratoriu (fântâna de la Pestalozzi) – Bd. Corneliu Coposu – str. Michelangelo – Bd. I. C. Brătianu – str. 20 Decembrie – Bd. C.D. Loga nr. 1
ora 18 – Alergare şi trotinetă în zona centrală cu Asociaţia Alergotură
ora 18,30 – MEB Run Day – Asociaţia Alergotură . Tură de alergare la Pădurea Verde. Întâlnirea participanţilor va avea loc la capătul str. Fervenţia din Dumbrăviţa. La 18:45 se va da startul de la podeţul peste Behela. Tura are 5,3 km.

Miercuri, 21 septembrie

orele 18,30 – 20,30 – Maraton de cycling – Piaţa Libertăţii
Ture de alegare în Timişoara organizate de Asociaţia Alergotură www.alergotura.ro/ture
ora 20 – Tura Gara de Nord (10.4 km) Start: Podul General Ioan Dragalina – Spl. N. Titulescu – Aleea Porto Arte – pe sub Podul Maria – pe sub Podul Mihai Viteazul – pe sub Podul Michelangelo – pe sub Podul Traian – traversare Podul Decebal – Spl. Peneş Curcanul – Spl. Griviţa – traversare Calea Dorobanţilor (Pod A. Şaguna) – Parcul Uzinei si retur
ora 20 – Tura Nora (10.6 km) Start: Bd. Dâmboviţa nr. 40 – dreapta pe str. Dreptatea – stânga pe sstr. Vulturilor până la pistă – dreapta pe pista de bicicletă – Podul Decebal – Parcul Copiilor – Porto Arte – Spl.l N. Titulescu – traversare Podul General Ioan Dragalina – Spl. T. Vladimirescu – Spl. Sofocle – stânga pe str. Vulturilor – dreapta pe str. Dreptatea – Finish: la intersecţia Str. Dreptatea cu Bulevardul Dâmboviţa.
Ora 20,30 – Tura Parcul Uzinei (3.7 km) Start: Parcul Uzinei (Stonehenge) – dreapta Str. Uzinei – str. Rozelor – str. Vălişoara până la pasarelă – traversare pasarelă – dreapta str. Canalul Bega – stânga str. Rudolf Walter – dreapta pe str. Câmpului – str. Frederic Chopin – Podul Mihai Viteazul – Finish: Parcul Uzinei.

Joi, 22 septembrie

ora 12 – Circuit pe biciclete la care vor participa angajaţii RATT pe traseul: Bd. Take Ionescu – str. Nicu Filipescu – Bd. Revoluţiei 1989 – Splaiul Nistrului – Piaţa Badea Cârţan – Bd. Take Ionescu
ora 17 – Acţiuni sportive cu echipa Baschet Club Timişoara – Piaţa Sf. Gheorghe
n concurs de aruncări la coş.
ora 18 – Acţiuni sportive cu echipa de rugby – seniori Timişoara Saracens – Piaţa Victoriei
ora 18 – Alergare şi trotinetă în zona centrală cu Asociaţia Alergotură

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat…

15 ore ago

Aquatim pregătește preluarea rețelelor de apă canal din Lugoj, de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie, Aquatim va prelua activitatea de apă și canal și de la…

20 de ore ago

Când armele au tăcut și mingea a „vorbit”! Miracolul fotbalistic din timpul Războiului cel Mare

Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se…

20 de ore ago

Cum va fi vremea în prima și în a doua zi de Crăciun

Vremea se răcește ușor și se menține posomorâtă. Izolat vor cădea precipitații, la început sub…

22 de ore ago

Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj

Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la…

24 de ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun…

24 de ore ago