Vicecampioana sezonului trecut, echipa de futsal Informatica Timișoara, nu se regăsește la începutul noului an competițional. După eșecul din partida de debut, 2-3 cu rivala din Deva, „informaticienii” au înregistrat o nouă sincopă.
De această dată, ei au pierdut în fața unui adversar inferior, dar care și-a depășit conditia. Bănățenii au pierdut cu 3-5 la Călărași, în fata Dunării, echipa care nu a dat mari bătăi de cap violeților sezonul trecut. Cu un lot foarte puternic, cu mulți internaționali în echipă, Informatica nu reușeste să obțină puncte în primele două partide. În jocul de la Călărași, elevii lui Robert Lupu nu au condus niciodată, reușind doar să revină în joc de câteva ori. Puțin pentru o echipă care în acest sezon și-a propus eventul. Savio, Ilaș și Simic au marcat pentru bănățeni.
Situația se poate schimba de la finele acestei săptămâni, când în Sala „Constantin Jude” va veni Clujana Cluj, deocamdată cea mai slabă echipă din campionat după două etape. Poate fi revirimentul violeților, care trebuie să spargă gheața în noul sezon. Deva, Galați și Călărași au maximum de puncte după două runde, în timp ce Odorhei, Tg. Secuiesc, Informatica și Clujana nu au obținut vreun punct în noul sezon competițional.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…