Categories: Partide

PSD Timis anunta la sfarsitul lui septembrie candidatii la parlamentare

PSD Timiș e deja în blocstarturi pentru alegerile parlamentare din luna decembrie. Până la finele lui septembrie vor fi cunoscuți toți candidații, singurul nume cert de până acum fiind cel al președintelui executiv Călin Dobra. Acesta spune că pe listă vor apărea și surprize.

Social-democrații sunt la fel de secretoși ca și la alegerile locale în ceea ce privește numele viitorilor candidați la parlamentare. Oficial, nu este lansat în spațiul public niciun nume, singura certitudine, până acum, fiind prezența, pe lista pentru Camera Deputaților, a președintelui executiv Călin Dobra. „Ne-am creionat în mare ceea ce înseamnă echipa de campanie și strategia privind alegerile parlamentare. Avem încă alegerile în organizațiile locale, urmează apoi depunerea de candidaturi și lista candidaților. Într-un timp cât mai scurt vom pune această listă la dispoziție. Veți avea surprize plăcute din punctul de vedere al celor care sunt pe această listă. Obiectivul nostru este acela de a fi pe primul loc, cu cinci deputați și doi senatori”, a declarat, vineri, Dobra. Practic, la finele acestei luni, PSD Timiș va anunța oficial pe cine aruncă în lupta pentru parlamentarele din luna decembrie. Între timp, spune Călin Dobra, în ultima perioadă, a crescut numărul timișenilor care vor carnet de partid. „Vin oameni spre PSD și asta ne bucură foarte mult. Orice om care vrea să devină membru de partid și respectă statutul, este binevenit”, a mai spus președintele executiv al PSD Timiș. În prezent, PSD are șase deputați, Petru Andea, Florică Bîrsășteanu, Dorel Covaci, Adrian Diaconu, Sorin Stragea și Cătălin Tiuch, și un senator, pe Matei Suciu. Față de alegerile din 2012, social-democrații au pierdut doi deputați, pe Sorin Grindeanu, acum președinte al CJ Timiș, și pe Gheorghe Ciobanu, care a încetat din viață anul trecut, și un senator, pe Ilie Sârbu, care a preferat Curtea de Conturi.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

7 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

8 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

10 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

12 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

13 ore ago