Categories: Administratie

Robu ii cere premierului Ciolos sa intervina in privinta finantarii sportului

Printr-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloș, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi solicită acestuia să emită o Ordonanță de Urgență, care să facă posibilă finanțarea cluburilor sportive de la bugetele locale. Robu spune că a apelat la guvern, fiindcă nu mai are încredere în Parlament.

 

În prologul scrisorii Robu arată despre declinul continuu al sportului românesc, cel care producea pe vremuri multe bucurii românilor. „Este ciudat cum putem noi, românii, de la oficiali, la simpli cetățeni, să avem pretenția de a fi cei mai buni din lume sau printre cei mai buni, bazat doar pe gloria înaintașilor! Pentru că altceva e clar că nu putem invoca în susținerea respectivei pretenții!”, arată edilul. Robu arată că mediul privat, cu puține excepții, se implică tot mai puțin în finanțarea fenomenului sportiv. În aceste condiții, există totuși o sursă importantă care ar putea sprijini sportul de perfomanță. “În această situație, o singură speranță mai rămâne: implicarea autorităților publice locale. Autoritățile publice locale au resurse și au suport, ba chiar presiune din partea cetățenilor creatori ai respectivelor resurse, să sprijine sportul, dar, de neînțeles, nu sunt lăsate să o facă, mai corect spus, nu sunt lăsate să o facă așa cum s-ar cuveni, cum o cer realitățile, cum cere performanța, cum presupune competitivitatea, de rânduiala legislativă. Vorbim acum despre sport, dar la fel stau lucrurile și în privința culturii și, de altfel, în orice privință”, mai scrie Robu.

Ca atare, fiind convins că actualul premier vede altfel lucrurile decât predecesorii săi, Robu îi cere să emită o Ordonanță de Urgență care să schimbe “această legislație aberantă”. Iar rezultatele pozitive se vor abserva imediat, este convins Robu. “Este inadmisibil ca în România momentului 26 de ani de la Revoluția Anticomunistă și implicit anticentralistă, antietatistă, forurile deliberative locale, alese de cetățeni, să nu aibă posibilitatea să decidă (…) ce este bine, ce este oportun, pentru comunitățile care le-au emanat”, mai scrie Robu. El încheie scrisoarea nu înainte de-a semnala că sportul în afară de rolul de agrement este foarte important pentru sănătatea tinerilor, care se confruntă tot mai des cu obezitatea sau alte boli care nu apăreau la vârsta lor.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

2 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

4 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

4 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

4 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

4 ore ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

4 ore ago