Categories: Sănătate

Greva japoneza in sistemul sanitar din Timis

Peste 2.000 de angajaţi din sistemul sanitar din Timiş, membri ai sindicatului Sanitas, au lucrat miercuri cu banderole pe braţ. Aceştia au participat la o grevă japoneză, protestând astfel împotriva inechităţilor salariale din sistem.

Măsura, una la nivel naţional, a venit după ce discuţiile purtate de sindicalişti cu reprezentanţii guvernamentali, referitor la salariile personalului TESA, nu au fost încununate de succes. Marţi a avut loc, la Bucureşti, pichetarea Parlamentului, a urmat greva japoneză, iar dacă nu se va ajunge la o înţelegere va veni şi greva generală. „Aveam strânse până vineri 2.179 de semnături. Marţi am participat la pichetarea Parlamentului României. A avut loc și o discuție la Comisia de Sănătate din Parlament, s-au făcut niște angajamente că vor să promoveze în regim de urgență discuția pe cele două ordonanțe de guvern care ne deranjează, acestea vor fi transformate în lege și se vor aplica pentru toate categoriile de personal. Ne întâlnim într-un congres în 26 octombrie și atunci vom decide dacă se vor declanșa celelalte acțiuni de protest”, spune Livius Cârstea, liderul Sanitas Timiș. Următorul pas în protestul din sănătate este declanşarea unei greve de avertisment, pe 19 octombrie.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

3 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

6 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

7 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

7 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

7 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

8 ore ago