Categories: Sport

Infrangere nemeritata la Targu Mures! BC Timisoara a pierdut dupa ce un cos a fost anulat echipei in final

Nerecomandat cardiacilor! Aşa a fost partida dintre vicecampioana din Târgu Mureş şi BC Timişoara, disputa din etapa a VI-a din cadrul sezonului regulat de baschet masculin. Timişoara a avut meciul în mână, a câştigat primele trei sferturi, dar l-a pierdut pe ultimul, chiar dacă la un moment dat bănăţenii au avut şi un avantaj de 15 puncte.
Finalul partidiei poate bate orice scenariu de film cu ăi despre NBA! Când mai erau 13 secunde, Timişoara s-a desprins la două puncte avantaj, mureşenii au revenit cu o triplă pentru 82-81, iar americanul Rambo a înscris şi el o triţă în ultima secundă. Pe tabelă şi pe site-ul federaţiei a fost confirmat scorul de 82-84, adică victorie pentru Timişoara, însă arbitrii au urmărit reluările ultimei aruncări şi au stabilit că mingea a plecat din mâna jucătorului Timişoarei după ce expirase timpul. Astfel, victoria a revenit mureşenilor: 82-81.
Până în acel moment, Timişoara a avut jocul sub control. S-a desprins rapid la 14-4, 23-11, şi chiar dacă la un moment dat, gazdele au făcut 28-27, elevii lui Nenad Mandic au condus după pauză chiar şi la 15 puncte. Totusi, în ultimul sfert s-a stricat tot ce se făcuse bine până atunci în teren. Un eşec nemeritat, dar din care BCT poate învăţa…
Jeremic a reuşit cele mai multe puncte de la bănăţeni (22), dar şi nou venitul Rambo a făcut un meci excelent, reuşimd 19 puncte. Se aşteptă însă mai mult şi de la jucători ca Drăguşin sau Otasevic, care sunt departe de nivelul echipei.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago