somaj
Numărul timişenilor aflaţi oficial în căutarea unui loc de muncă a ajuns la 4.440 de persoane. Oficial, aceştia sunt înregistraţi la AJOFM Timiş ca şomeri. Judeţul se află pe podiumul naţional al celor mai mici rate ale şomajului, cu 1,29%.
În ceea ce privește rata șomajului, Timișul se află pe locul 2, după Ilfov, care are 1,08%, şi înaintea Bucureştiului, cu 1,75%. În toate celelalte judeţe ale ţării rata şomajului depăşeşte două procente. Revenind la Timiş, din total, 2.242 şomeri înregistraţi sunt de sex feminin, rata şomajului fiind mai accentuată în această categorie, cu 1,44% faţă de 1,16% în rândul persoanelor de sex masculin. Din totalul celor aflaţi pe listele de şomaj, un număr de 1.712 erau indemnizaţi, iar 2.242 nu mai primeau sprijin de la buget.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…