Categories: Timp liber

Serbarile Toamnei, in parcare la mall

Timp de două săptămâni, timișorenii și nu numai ei sunt invitați să se distreze și să savureze o porție de gulaș. La Serbările Toamnei, toată lumea va fi întâmpinată cu mâncare tradițională și multă bere.

Iulius Mall dă tonul distracției de octombrie la Timișoara. Toți cei care vor să deguste preparate culinare tradiționale și să savureze o bere proaspătă, într-o atmosferă plină de voie bună, sunt invitați la Serbările Toamnei. Acestea încep marți, 11 octombrie, în parcarea Iulius Mall. „Ceaune cu gulaș de vițel, berbecuț sau porc vor da în clocot, iar grătarele vor sfârâi, încărcate de mititei, pește şi alte bunătăţi. Toate acestea vor putea fi savurate în aer liber, astfel încât să vă puteți bucura de soare și de coloritul cald al zilelor de toamnă”, transmit organizatorii. În caz de vreme rea, distracția va continua în cortul de mari dimensiuni, amplasat în fața Curții de Onoare. Porțile Serbărilor Toamnei vor fi deschise zilnic, între orele 10 și 22, până pe 26 octombrie.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

13 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

16 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

17 ore ago