politia locala
Polițiștii locali au aplanat un incident mai puțin obișnuit, petrecut în traficul extrem de aglomerat din Timișoara. S-a întâmplat în zona Iosefin, unde pasagera din dreapta dintr-o mașină a sărit să bată o șoferiță!
Incidentul s-a produs la intersecția străzilor 16 Decembrie 1989 cu Iuliu Maniu, unde două mașini erau câte pe ce să lovească după plecare de pe loc. Autoturismele s-au oprit și, imediat, dintr-unul, înmatriculat în Mehedinți, a coborât pasagera aflată în dreapta șoferului. Aceasta s-a năpustit asupra șoferiței din cealaltă mașină și a i-a dat una peste față, spărgându-i nasul. Și umplând-o de sânge. Polițiștii locali au intervenit și au identificat cele trei persoane implicate în conflict. Bărbatul care conducea autoturismul cu numere de Mehedinți se numește Cătălin I., de 20 de ani, cu domiciliul în localitatea mehedințeană Breznița Ocol, pasagera din dreapta este Julia G., de 18 ani, din Timișoara, iar cealaltă conducătoare auto este Alexandra A., de 24 de ani, din Valcani. Cele trei persoane au fost predate la Secția 3 Poliție, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.
O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…