Categories: Afaceri

UE da 12 milioane de euro pentru Canalul Bega si 9 milioane pentru o noua autostrada

Comitetul Comun de Monitorizare al Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia a aprobat două proiecte strategice care vor avea un impact major asupra judeţului Timiş. Este vorba despre o sumă de 21 de milioane de euro, pentru consolidarea şi reamenajarea Canalului Bega, respectiv un studiu de fezabilitate pentru o autostradă care să lege Timişoara de Pancevo, iar de aici mai departe spre Belgrad.

Timişoara a găzduit cea de-a doua reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia. Una extrem de importantă, dacă ne gândim că au fost aprobate două proiecte strategice cu impact major asupra zonei de graniţă dintre România şi Serbia. Cele două proiecte strategice vor aduce 21 de milioane de euro. Primul vizează lucrări de consolidare și reamenajare a infrastructurii navigabile a Canalului Bega, are o valoare de 11,7 milioane de euro (fonduri europene) şi o durată de execuţie de 48 de luni. Cel de-al doilea proiect are în vedere proiectarea și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru o autostradă care va lega Timișoara de Pančevo. Valoarea proiectului este de 9,3 milioane de euro, durata de implementare fiind de 42 de luni.

Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia a fost aprobat de Comisia Europeană în 6 august 2015. Primul apel de proiecte a fost lansat în septembrie 2015 şi are un buget de 50 de milioane de euro, din care 21 de milioane au fost alocate proiectelor strategice. Programul continuă finanțarea cooperării transfrontaliere în zona de graniță româno-sârbă, prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA II), cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state. Potențialii beneficiari pot obține mai multe informații accesând secțiunea 2014-2020 pe site-urile www.brct-timisoara.ro și www.romania-serbia.net.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

10 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

15 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

15 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

18 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

19 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

19 ore ago