Categories: Afaceri

46 de zboruri pe saptamana de la Timisoara la Bucuresti, in programul de iarna al AIT

La Aeroportul Internațional Timișoara a intrat în vigoare programul de iarnă al zborurilor, care va fi valabil până pe 25 martie 2017. Sunt aproape de două ori mai multe curse pe săptămână către București, dar și zboruri spre Cluj și Iași.

De la aeroportul din Timişoara zboară zilnic între cinci şi șapte curse aeriene spre Bucureşti şi există zilnic câte un zbor care face legătura aeriană direct cu Iaşi şi, alternativ, cu destinaţia Cluj-Napoca. Până în 25 martie 2017, săptămânal vor fi 46 de zboruri spre Bucureşti, din care 32 aparțin Tarom, iar 14 sunt ale Ryanair. De luni până vineri, Tarom operează zilnic câte cinci zboruri spre şi dinspre Bucureşti, în zilele de sâmbătă – câte trei zboruri, iar duminica are patru zboruri spre aceeaşi destinaţie. Ryanair operează zboruri spre şi dinspre Bucureşti cu o frecvenţă de două curse pe zi. Blueair are în fiecare zi un zbor care face legătura cu destinaţia Iaşi, iar în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică, aceleaşi curse au prevăzute escale care fac legătura şi cu destinaţia Cluj-Napoca. Comparativ cu programul zborurilor perioadei de vară, ce tocmai s-a încheiat, numărul curselor săptămânale care asigură legătura cu aeroportul din Bucureşti aproape s-a dublat. „Legătura aeriană cu oraşele importante din România va fi completată, de la mijlocul anului 2017, cu o altă destinație de referință mai ales pentru perioada destinată vacanţelor estivale, Constanţa. Am avut ca obiectiv în ultimii ani creşterea numărului de destinaţii şi a frecvenţelor de operare pentru zborurile către destinaţii din România. Acum putem afirma că am reuşit. Considerăm că această reuşită vine în interesul mediului de afaceri regional şi al opţiunilor turistice ale cetăţenilor din regiunea de vest a României”, spune Daniel Idolu, directorul AIT. Mai multe informații referitoare la programul zborurilor pot fi găsite aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

4 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

5 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

8 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

9 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

10 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

11 ore ago