Sub titlul de „Oameni de litere față în față cu oamenii legii”, scriitorul timișorean Robert Șerban vă invită la o lansare, mai neobișnuită, de carte.
35 de scriitori români contemporani povestesc despre o întâlnire memorabilă a lor cu poliția. Sau cu… miliția.
Toate aceste povești sunt de găsit și de citit în cartea „Scriitori la poliție” (editura Polirom), pe care o vom lansa JOI, 10 NOIEMBRIE, ORA 18, LA CLUB 30 (CINEMA TIMIȘ, ÎN PIAȚA VICTORIEI NR. 7).
Cartea este deja pe locul 1 în topul vânzărilor Polirom, cititorii fiind curioși să vadă ce a ieșit din intersecția oamenilor de litere cu oamenii legii.
Fiți alături de scriitorii Daniela Rațiu, Viorel Marineasa, Bogdan Munteanu, Alexandru Potcoavă, Marcel Tolcea, Robert Șerban (coordonatorul cărții), dar și de invitați-surpriză, la cea mai năștrușnică lansare de carte!
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…