Categories: Primăria Timişoara

Spitalul de Copii are oficial constructor! Cand va fi gata noul corp de cladire nu se stie

Teoretic, se lucrează la noul corp al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”! Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia a fost semnat, luni, actul adițional al contractului inițial, cu noul partener, firma Sulfatim. Construcția, începută de Prompt SA, ar fi trebuit finalizată în mai 2016. Acum nu mai există un termen.

Firma Sulfatim este oficial constructorul noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, după ce a semnat actul adițional al contractului încheiat inițial de Prompt SA. „S-au reluat lucrările la spitalul de copii. Din postura de terț susținător, Sulfatim s-a angajat în mod ferm să ducă lucrurile la bun sfârșit. Valoarea inițială a fost de 48,7 milioane de lei. S-au efectuat lucrări până în prezent de 11,3 milioane de lei, deci au mai rămas de executat lucrări în valoare de 37,4 milioane de lei (…) Nu funcționează scara liniară aici, în corespondența dintre stadiul valoric și stadiul fizic al lucrărilor, dar orientativ ne putem face o imagine”, a declarat marți, 29 noiembrie, primarul Nicolae Robu. O estimare a datei la care vor fi finalizate lucrările nu poate fi însă avansată. „Nu se mai poate respecta graficul inițial, având în vedere că de atâta amar de vreme nu s-a mai făcut nimic (…) Firma Sulfatim își face organizarea de șantier, își aduce utilajele și sper să se țină de cuvânt, să lucreze serios și, dacă se poate, să mai recuperăm din întârziere. Noi mizăm pe faptul că o să primim bani și de la guvern”, mai spune edilul.

În mai 2014, Primăria Timișoara a predat amplasamentul pentru construcția noului corp de clădire al spitalului de copii, dar lucrările au început cu o pauză. A fost descoperită ulterior o fundație de beton, care nu era prevăzută în documentație, demolată integrală la finele lunii octombrie 2014, iar apoi s-au găsit vestigii, așa că Direcția Județeană pentru Cultură a obligat constructorul să sisteze lucrările până la finalizarea cercetărilor arheologice. În aceste condiții, amplasamentul a fost liber de sarcini doar în februarie 2015. Prompt SA, câștigătorul licitației, a lucrat până în noiembrie 2015, ducând clădirea până la ultimul nivel, minus acoperiș. Apoi a intrat în insolvență, iar la spitalul de copii nu s-a mai mișcat nimic. În primăvara lui 2016, primarul Nicolae Robu spunea că ia în considerare inclusiv acționarea în instanță a Prompt, dar în august a anunțat o altă soluție, și anume reluarea lucrărilor de către o așa-numită firmă susținătoare. Corpul B va găzdui șapte secții ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Imobilul va avea demisol, parter și șase etaje, iar licitația a fost câștigată la o sumă de puțin peste 10 milioane de euro. În bugetul PMT pe 2016 erau prevăzuți, pentru această lucrare, 25 de milioane de lei. Marți, pe șantier încă nu se vedeau muncitorii.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

3 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

6 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

6 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

6 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

8 ore ago