Aflată în centrul Timișoarei, Piața 700 este, în continuare, un focar de mizerie și un loc în care își fac veacul oamenii fără adăpost. Polițiștii locali susțin că fac periodic curățenie și dau amenzi.
Timișorenii reclamă constant aspectul neîngrijit al Pieței 700, prezența persoanelor fără adăpost, dar și modul în care se desfășoară actele de comerț. Polițiștii locali patrulează în fiecare zi în zona respectivă, atât pentru a depista boschetarii, cât și pentru a amenda precupeții fără acte sau șoferii care parchează pe unde îi taie capul. Conform acestora, în ultimele patru luni au fost săltate din piață 33 persoane fără adăpost și cerșetori, fiind aplicate, de asemenea, 345 sancțiuni contravenționale. „Cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice, cum ar fi provocare de scandal, cerșetorie, consum de alcool pe domeniul public, pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere de către conducătorii auto care au staționat în zonă, pentru abandonarea de deșeuri, pentru fumat în perimetrul închis al pieței, precum și cu privire la nerespectarea actelor de comerț”, transmit cei de la Poliția Locală. De asemenea, au fost prinși și doi hoți, care au fost predați, pentru continuarea cercetărilor, către polițiștii de la Secția 1. În plus, au fost verificați 42 de comercianți, persoane fizice și societăți comerciale, fiind aplicate 15 sancțiuni pentru nerespectarea regulamentului de piață și nepăstrarea curățeniei.
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…