Categories: Timp liber

Micii timisoreni pasionati de muzica il pot vedea gratis pe Edvin Marton

O lecție de măiestrie din partea unuia dintre cei mai apreciați artiști din lume: de asta vor avea parte, gratuit, copiii și tinerii de până la 18 ani, care studiază muzica. Ei îl vor putea vedea pe Edvin Marton la concertul susținut în Sala „Olimpia”.

Edvin Marton, unul dintre cei mai apreciați artiști din lume, este așteptat, din nou, peste câteva zile, la Timișoara. Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19, în Sala „Olimpia” va avea loc concertul „The 7 Million Dollar Stradivarius Violin”, pe care excentricul muzician îl va susține alături de încă trei membri ai orchestrei sale. Evenimentul face parte din proiectul ARCA Events, al Asociației Tineri Implicați în Dezvoltare, așa că organizatorii au decis să le facă un cadou celor mici, în prag de Crăciun. Copiii și tinerii până în 18 ani care studiază muzică vor avea acces gratuit la spectacol. „Ne bucurăm că putem veni cu un cadou care ar putea spori interesul față de muzica de calitate și față de actul cultural în general, în rândul copiilor și tinerilor. Totodată, îi încurajăm pe părinți să le facă un dar inedit , în prag de Moș Crăciun, copiilor”, au transmis organizatorii. Deoarece este vorba despre minori, participarea lor este condiționată de prezența unui adult, astfel că aceste bilete au regim special, pentru eliberarea lor fiind nevoie doar de o dovadă că studiază muzica. Cei interesați trebuie să sune la numărul de telefon 0756-035.564, Andrei Căprioru.

Edvin Marton, pe numele său adevărat Csűry Lajos, s-a născut în 1974, la Vylok, în Ucraina. La 9 ani a fost admis la Academia de Muzica Ceaikovski, la Moscova, iar ulterior a urmat cursuri la faimoasa școală Juilliard, la New York, și Academia de Muzică din Viena. Îm 2006, Marton a compus aranjamentul muzical pentru reprezentaţia patinatorului rus Evgeni Plushenko la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Torino, program răsplătit cu medalia de aur. În 2008, el a câştigat Eurovision, din postura de co-autor al piesei „Belive”, prezentată de Dima Bilan, dar și un trofeu Emmy pentru „Cea mai bună compoziţie muzicală a anului”. Ultimele biletele pot fi achiziționate online aici sau de la standul amenajat în Iulius Mall, lângă supermarketul Auchan. Toate informațiile actualizate despre eveniment pot fi găsite aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

12 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

15 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

16 ore ago