Categories: Primăria Timişoara

128 de terenuri de casa de dat de la Primaria Timisoara, pana pe 13 ianuarie se mai pot depune cereri

Sunt 128 de parcele de dat pentru tinerii care vor să-și ridice locuințe, iar cereri mai pot fi depuse la primărie până pe 13 ianuarie. Nu se știe câți timișoreni sunt interesați, pentru că dosarele vechi trebuie actualizate și nu s-a făcut încă o centralizare. Primăria Timișoara nu a mai primit astfel de cereri din 2010.

Primarul Nicolae Robu a anunțat, în aprilie 2016, că municipalitatea a găsit terenuri pentru tinerii de până la 35 de ani care, conform legii, au dreptul să primească parcele pentru a-și ridica locuințe. Au fost identificate 128 de parcele, fiecare cu o suprafață aproximativă de 300 mp, situate în zona Ovidiu Balea. În noiembrie 2016, consilierii locali au votat regulamentul și criteriile pe baza cărora va fi făcută selecția tinerilor. Pentru a avea acces la teren, cei interesați trebuie să facă, printre altele, dovada deținerii, într-un cont bancar, a unei sume de 40.000 de lei cu care să înceapă lucrările. Conform criteriilor aprobate de CL, cel mai mare punctaj îl vor obține tinerii cu studii superioare, căsătoriți, cu copii, dar este importantă și data stabilirii domiciliului în Timișoara. Inițial, termenul limită de depunere a cererilor era 15 decembrie, dar acesta a fost mutat, în cele din urmă, la 15 ianuarie. Lista finală de priorități va fi aprobată tot prin hotărâre de consiliu local, parcelele urmând să fie repartizate în ordinea punctajului.

Cei interesați mai pot depune cereri până în 13 ianuarie. În acest moment nu se știe câte dosare reactualizate există. „Avem cereri depuse, e făcut aiurea materialul, nu știu de ce nu înțeleg oamenii să-și facă treaba așa cum trebuie. Sunt trecute 1.064 de dosare, dar e o prostie, pentru că nu se iau în seamă decât dosarele depuse acum, chiar dacă ele au fost mai demult, trebuiau actualizate cu alte documente. Nu mai contează că acum 10 ani a fost depus un dosar care n-a fost actualizat (…) Sunt și cereri vechi, din care, după ce se face verificarea, foarte multe nu vor mai fi valabile. Nu se mai îndeplinesc condițiile de eligibilitate, nu mai îndeplinesc condițiile de vârstă, nu s-au pus în dosar piesele cerute de hotărârea de consiliu local. Mie mi s-a spus generic că, din cererile vechi, puține au fost reluate cu piesele care trebuie acum”, a declarat Nicolae Robu. Primăria va amenaja în acea zonă rețelele de utilități, rămânând în sarcina celor care primesc parcele și-și construiesc case să-și facă racordurile.

Conform legii, tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani pot primi, gratuit, de la primării, terenuri de casă cu suprafețe cuprinse de până la 400 metri pătrați, în orașe, dar acestea pot ajunge și la 1.000 mp, în comune. Lucrările de construcție trebuie să înceapă în termen de un an de când a fost atribuit terenul. Dacă în cinci ani deținătorii terenului nu termină de construit, ei vor pierde dreptul de folosință gratuită.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi…

20 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 6 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 06.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

52 de minute ago

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

13 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

16 ore ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

18 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

19 ore ago