Categories: Primăria Timişoara

Primaria isi cumpara doua scene, tehnicienii si inginerii se inchiriaza

Nu mai închiriem scene, le cumpărăm pe ale noastre! Este concluzia la care a ajuns primarul Nicolae Robu, care a anunțat o achiziție pentru 2017: două scene. Cât vor costa, cu ce fel de „accesorii” vor veni și cine le va gestiona e altă discuție.

În 2017, Primăria Timișoara va fi, din nou, principalul organizator al mai multor festivaluri și concerte. „Vom continua festivalurile noastre de tradiție, de mare succes, Festivalul Inimilor, Bega Bulevard, Timfloralis, Festivalul Artelor Timișorene, Festivalul Minorităților Naționale, Festivalul Gastronomic, Festivalul Baroc, JazzTM, Festivalul de Operă și Operetă, Revolution Festival, Rock Festival… și ce nu-i făcut de noi intră în agenda culturală a orașului. Vom avea o activitate culturală foarte bogată în 2017. Vom avea de la an la an o agendă ot mai încărcată cu evenimente culturale, cu valoare din ce în ce mai mare, cu tot mai consistență, cu tot mai mare audiență la public”, explică primarul Nicolae Robu. Și în 2016, o mulțime de bani au mers către Casa de Cultură a municipiului, pentru închirierea scenelor pe care au loc concertele, dar edilul spune că lucrurile sunt perfect legale și că alta este problema. „Cu banii pe care îi plătește Casa de Cultură se fac lucruri care atâta costă la prețul pieței. Problema este alta acolo. Eu am cerut de multă vreme să se cumpere scene, ne trebuie o scenă mică și o scenă mare, și n-o să admit să nu se facă ce am cerut în această privință. Avem așa de multe evenimente, astfel încât avem nevoie de propriile noastre scene, una mare și una mică, pentru că nu se justifică să plătim chirie”, a declarat acesta.

Altfel spus, primăria va deveni, în 2017, proprietara a două scene, pe care însă nu se știe foarte exact cine le va gestiona, cu tot ce înseamnă ele. De aceea, se vor face în continuare contracte cu diverse firme care au angajați specializați. „Evident că n-o să ținem oameni angajați, specialiști în a asigura tot ce trebuie în jurul unei scene, pentru că, dacă ne uităm ce înseamnă o scenă, putem vedea că nu e chiar o joacă. Acolo sunt o mulțime de aparate performante și este nevoie de tehnicieni pe măsură, ingineri chiar, care să știe să le gestioneze. Deci oricum va trebui să avem colaborări pe evenimente, însă când noi avem așa de multe evenimente proprii, este rațional să avem propriile scene, să nu plătim chirii pe ele așa de multe zile pe an”, explică Nicolae Robu. Cât va costa „distracția” este o altă necunoscută, mai ales că nu se știe cu ce fel de accesorii vor fi cumpărate scenele. „Trebuie cumpărat tot ce se justifică. Eu nu mă pricep, o să fie consultați specialiști, tot ce se justifică să avem noi trebuie să avem. Dacă unele lucruri sunt foarte scumpe și nu merită să fie cumpărate pentru a le folosi nu știu de câte ori pe an, nu le vom cumpăra. Se va face un studiu, nu se cumpără așa, după ureche. După simțul meu, multe lucruri se justifică să fie cumpărate de Casa de Cultură a Municipiului”, a conchis primarul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

4 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

9 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

10 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

12 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

13 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

14 ore ago