La Timișoara pare să fie foarte la modă deținerea de etnobotanice. Încă trei tineri au fost prinși în plină stradă de polițiștii locali, după ce s-au luat la ceartă. Acum câteva zile, alți trei au fost luați la întrebări, după ce unul dintre ei s-a tolănit pe trotuar pe un ger de crăpau pietrele.
Polițiștii locali au dat, sâmbătă seară în jurul orei 22, pe str. Iancu Văcărescu colț cu Bd. Regele Carol, de trei tineri foarte agitați, care se certau între ei. În momentul în care au văzut agenții, ei au încercat să fugă, dar n-au avut noroc. Au fost legitimați și s-a constatat că este vorba despre C.A., 19 ani, S.R., 17 ani, și K.M., 17 ani, toți trei din Timișoara. Pentru că erau în continuare agitați, polițiștii locali le-au făcut un sumar control corporal. Asupra lor s-au găsit un minicântar electric, care prezenta urme de resturi vegetale, ce păreau a face parte din categoria substanțelor halucinogene, dar și un pachet cu țigarete conținând aceeași substanță din categoria celor interzise, precum și o pungă din plastic cu bucăți de staniol conținând resturi vegetale. Cei trei tineri au fost predați pentru continuarea cercetărilor și stabilirea provenienței resturilor vegetale către polițiștii de la Secția 3. În urmă cu mai puțin de o săptămână, în aceeași zonă au fost prinși alți trei tineri cu etnobotanice, polițiștii remarcându-i după ce unul dintre ei se întinsese pe asfalt, deși afară erau multe grade Celsius sub 0.
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…
O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…
Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…
Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…
În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…
Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…