Categories: Primăria Timişoara

Horticultura isi ia masina de mutat copaci. Pentru ca nu suntem talibani, spune Robu

Încă o promisiune că nu se vor mai tăia copaci la Timișoara. Primarul Nicolae Robu anunță că Horticultura va cumpăra o mașină de mutat arbori, cu ajutorul căreia aceștia vor putea fi „transplantați” în locuri care să nu deranjeze lucrările la infrastructură. Investiția: undeva până în 40.000 de euro.

Lucrările de infrastructură din Timișoara nu se vor mai „împiedica” în copaci, care să trebuiască să fi tăiați pentru a face loc modernizărilor. Arborii nu vor fi tăiați însă, ci se va încerca „transplantarea” lor în alte locuri. Acest lucru era posibil și până acum, datorită unui utilaj deținut de o societate care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi, însă existau restricții legate de dimensiunea copacilor. Horticultura, societate aflată în subordinea CL Timișoara, își va cumpăra propria mașină de mutat copaci. „Avem multe lucrări de modernizare și unii copaci împiedică lucrările prin modul în care sunt plantați. Încercăm să-i salvăm prin transplantare cât mai aproape de locul unde au fost inițial. Până acum am făcut lucru acesta cu un utilaj pe care îl avea o societate comercială, numai că utilajul permitea transplantarea copacilor de diametre mici. Acest utilaj pe care îl va achiziționa Horticultura permite transplantarea unor copaci de diametre mai mari, pentru că balotul acestui utilaj poate fi de 1,14 m, ceea ce înseamnă că, de regulă, diametrul trunchiului e undeva la 30-40 cm. Vom putea transplanta și copaci mai mari, înălțimea acestora putând să ajungă până la 20 metri”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu.

Haideți să nu fim talibani, nimeni nu are plăcerea să taie copaci pur și simplu. Cu mine ca primar întotdeauna numărul de copaci va crește enorm.
Primarul Nicolae Robu

Robu spune că nimeni nu taie arbori la întâmplare prin oraș. „Haideți să nu fim talibani, nimeni nu are plăcerea să taie copaci pur și simplu. Cu mine ca primar întotdeauna numărul de copaci va crește enorm. Acesta este realitatea, nu toate prostiile pe care le debitează unii și alții”, afirmă edilul. În ceea ce privește utilitatea unui asemenea… utilaj, apropo de numărul de arbori mutați și durata de viață a celor „transplantați”, Robu are o explicație. „S-au transplantat foarte mulți pe malul Begăi, sute numai acolo, dar și în alte locuri din oraș. Se mai întâmplă să nu supraviețuiască, este vorba despre arborii aflați într-o situație precară înainte de «transplant». Noi nu avem un diagnostic că acei câțiva care nu au supraviețuit au sucombat din cauza «transplantului». Nu suntem absurzi, ne dorim să ținem în viață cât mai multe plante”, a mai declarat primarul Timișoara. Un utilaj de genul celui vizat de Horticultura costă, conform lui Robu, între 30.000 și 40.000 de euro.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

6 minute ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

13 minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

33 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

51 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago