Categories: Justitie

Tariceanu va fi judecat pentru marturie mincinoasa, ICCJ i-a respins contestatia

Începe judecata pe fond în dosarul în care preşedintele Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, vineri, contestația depusă de Călin Popescu Tăriceanu.

Judecătorii ICCJ au menţinut, vineri, o decizie a unui alt complet, care a respins, în noiembrie 2016, toate cererile şi excepţiile formulate de Călin Popescu Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA. Urmează acum stabilirea unui termen pentru începerea judecării pe fond a dosarului. Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016, pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Este acuzat de mărturie mincinoasă în același dosar și Dorin Marian, fost consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu şi fost şef al Cancelariei premierului Tăriceanu.

Conform DNA, în cercetarea din dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, în aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată. Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri. Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic şi Remus Truică, cu întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

6 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

8 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

9 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

9 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

9 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

10 ore ago