Categories: Social

Ziua si… etnobotanica, la Timisoara

Au venit din județ la Timișoara, ca să se… simtă bine, dar au fost prinși de polițiștii locali! Li s-a întâmplat unor tineri care au fost săltați de pe Calea Bogdăneștilor, având la ei plicuri cu etnobotanice.

Polițiștii locali au dat, luni după-amiază, pe Calea Bogdăneștilor, de trei tineri care se purtau ciudat. Unul din cei trei a încercat s-o rupă la fugă, la vederea agenților, intenționând să se suie în tramvaiul 5. Înainte, a vrut să ascundă, sub poarta unui garaj, două plicuri în care se aflau fragmente vegetale. S-a trecut la legitimarea celor trei, stabilindu-se că se numesc G.O., 16 ani, din Iecea Mare, P.C., 20 de ani, din Checea, și N.A., de 23 de ani, din Cenei. Ultimul dintre ei este cel care a încercat să ascundă plicurile cu substanțe interzise, afirmând că le-a cumpărat cu scopul de a le consuma împreună cu ceilalți doi. Ei au fost predați pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 4. La finele săptămânii trecute, alți trei tineri au fost prinși de polițiștii locali în aceeași zonă, având asupra lor substanțe interzise.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

32 de minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

O oră ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

O oră ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

O oră ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago