Categories: Administratie

Gata de promenada: Colonada de la Buzias, finalizata in cateva saptamani! / FOTO

Cea mai lungă colonadă din Europa, simbolul orașului Buziaș, este aproape gata. Din iunie, localnici și turiștii se vor putea plimba pe traseul de promenadă, care va fi și iluminat corespunzător. Lucrarea a costat peste 1,1 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.

Ajunsă aproape o paragină din cauza intemperiilor, colonada de la Buziaş este, de un an și ceva, în șantier. Reabilitarea costă, în total, 5,1 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 3,8 milioane, de la bugetul local. Lucrările sunt acum în linie dreaptă. „S-au făcut lucrări de restaurare, nu e o refacere de jos. Presupune ca materialele care pot fi reutilizate, cu acceptul proiectantului și arhitectului să fie folosite. Coridoarele sunt finalizate, partea de acoperiș, se lucrează la două foișoare. Foișorul Iosif și Mihai sunt aproape finalizate. Am făcut selecția pentru tot ceea ce însemană partea de iluminat, Vor fi 75 de lampadare montate, respectiv proiectoare în zona foișoarelor. Potrivit proiectului iniţial, pavajul era din granit. Ministerul a intervenit şi a solicitat ca acesta să fie din lemn, dar întreţinerea este foarte costisitoare, având în vedere intemperiile. Sub podeaua de lemn s-a descoperit cărămidă, astfel că am propus o nouă soluţie tehnică prin care pavajul să fie din cărămidă”, spune primarul Sorin Munteanu.

Reabilitarea colonadei se va finaliza în luna iunie. Lucrarea are o garanție de zece ani și este realizată de o firmă din Baia Mare. Colonada de la Buziaş este cea mai lungă din Europa, cu cei 500 de metri ai ei depășindu-le pe cele mult mai celebre de la Karlovy Vary și Baden-Baden, Construcția colonadei a început în 1875, la comanda împăratului Franz Joseph, pentru plimbările soției sale Elisabeta de Bavaria (împărăteasa Sissi), care venea destul de des la Buziaș. De altfel, chiar Franz Joseph a trecut pe la Buziaș, pe atunci una dintre cele mai înfloritoare stațiuni balneoclimaterice din Imperiu, pentru a face o cură cu ape minerale. Construită în stil bizantin cu influențe de secol XIX, colonada înconjoară parcul din Buziaș, făcând legătura între Izvorul Josif, Hotel Phoenix, bazar, Izvorul Mihai și Cazino.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3374″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”1″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

6 minute ago

Rectorul UPT trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini

„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în…

7 minute ago

Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției

Festivalul de literatură polițistă românească Bega Noir a avut loc în 6–7 februarie 2026, la…

9 minute ago

Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș

CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești.…

45 de minute ago

„Marea ţiganiadă” PNL-istă

Mărturisesc că iniţial nu am înţeles deloc demersul Primăriei de-a închiria un spaţiu în buricul…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 9 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 09.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago