Categories: Timp liber

Timisoara Gospel Project, o noua aventura: hai sa inregistrezi un album!

Aveți ureche muzicală, voce bună și, poate, și un pic de experiență într-un cor? Puteți apărea pe un album! Asociația Culturală TGP vrea să înregistreze un album 100% cu amatori, iar dacă proiectul vi se pare interesant, sunteți așteptați cu drag. Înscrierile încep luni, 20 martie.

Au fost, până acum, 12 concerte Timișoara Gospel Project, pregătite de coriști amatori, iar acum Asociația TGP vrea să ducă aventura muzicală la un nou nivel: înregistrarea unui album. Piesele cântate vor fi 100% originale, compuse de dirijorul german Dominic Samuel Fritz, inițiatorul fenomenului TGP și președintele Asociației. Cine poate participa? Oricine are ureche muzicală, voce bună și, poate, și un pic de experiență corală. Nu se fac selecții sau audiții, este așteptat oricine e tentat să trăiască experiența de a înregistra într-un studio, alături de un cor entuziast. Condiția de participare este prezența la întregul proiect, care se va desfășura în două etape, în week-endul 22-23 aprilie și zilnic în perioada 1-9 iulie. „Va fi o aventură pe cinste, cu muzicieni de excepție și piese special compuse pentru acest cor fenomen. Nu e chiar la îndemâna oricui să-și pună vocea pe un album alături de un band de profesioniști și soliști spectaculoși. Sper să ni se alăture cât mai mulți timișoreni”, spune Dominic Samuel Fritz. Organizatorii plănuiesc și un concert de lansare a albumului în toamnă , deci coriștii vor avea ocazia de a cânta și live ulterior. Informații suplimentare se găsesc aici, unde se fac și înscrierile, în perioada 20 martie – 9 aprilie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

31 de minute ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

O oră ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

O oră ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

O oră ago

O zonă din Timiș intră sub supraveghere din cauza unui caz de pestă porcină africană

În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…

O oră ago

“Nu s-au înțeles la preț.” Dominic Fritz explică de ce AUR n-a mai votat amendamentele PSD

Miercuri, PSD n-a mai reuşit să treacă prin Comisia de Buget amendamentele care ar fi…

2 ore ago