ionut popa
Poli Timișoara a egalat pe final și a trecut pe lângă o victorie mare în prelungiri contra Chiajnei. Duelul dintre fosta și actuala echipa a lui Dan Alexa s-a încheiat nedecis, 1-1.
Tehnicianul Concordiei a fost foarte aproape de a doua victorie în acest sezon pe „Dan Păltinișanu”, cu 1-0, după ce în toamnă învingea aici de pe banca lui ASA Tg. Mureș. Oaspeții au început în atac meciul, iar Albu a deschis scorul încă din minutul 10, după o centrare a lui Bărboianu. Apoi Poli a căutat cel puțin egalarea. Violeții au dominat steril, însă fără prea mari ocazii. Fucek și Artean l-au pus la încercare pe Bălgrădean, apoi, în minutul 90, Șeroni a egalat din centrarea lui Croitoru și tot el a trecut pe lângă victorie în prelungiri, dar sânmicloșeanul Bălgrădean a respins. 1-1 așadar, un punct care nu ajută prea mult niciuna din echipe, mai ales că după această rundă se va trage linie, iar punctele se înjumătățesc pentru play-off și play-out.
ACS Poli: Straton – Străuţ, Scutaru, Cânu, Şeroni – Artean, Soljic – Bărbuţ, Croitoru, Fucek – Pedro Henrique. Au mai jucat: Neagu, Poparadu, Popovici
Antrenor: Ionuț Popa
Concordia: Bălgrădean – Bărboianu, Melinte, Albu, Popescu – Răsdan, Costin – Serediuc, Herea, Ciobanu – Răducanu. Au mai jucat: Dobrosavlevici, Munteanu, Cristescu
Antrenor: Dan Alexa
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…